Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Eugen Neagoe speră ca Farul s-o încurce pe CFR Cluj în ultima etapă: „Trebuie să-şi apere onoarea”.

Eugen Neagoe speră ca Farul s-o încurce pe CFR Cluj în ultima etapă: „Trebuie să-şi apere onoarea”.

Eugen Neagoe speră ca Farul s-o încurce pe CFR Cluj în ultima etapă: „Trebuie să-şi apere onoarea”.
Cei doi antrenori Gheorghe Hagi si Eugen Neagoe se saluta inaintea meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova si Farul Constanta, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 13 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Pentru a termina pe podium acest sezon, Universitatea Craiova trebuie să învingă Sepsi în ultima etapă a campionatului, iar CFR Cluj să nu câştige acasă contra noii campioane, Farul. De clasarea pe podium, dar şi de deznodământul finalei Cupei României, depinde şi accederea în cupele europene.

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, speră la o mână de ajutor din partea formaţiei lui Gică Hagi, chiar dacă aceasta nu mai are niciun obiectiv în ultimul joc, în Gruia. „Geană” oferă în acest sens exemplul celor de la Poli Iaşi, care, deşi obţinuseră deja promovarea, au învins Dinamo, echipă care era în luptă cu Oţelul pentru promovarea directă şi a ajuns la baraj.

Neagoe: „Chiar dacă Farul a terminat practic campionatul, trebuie să-şi apere onoarea”

„Ne dorim să ajungem în cupele europene, deşi nu depindem numai de noi, dar indiferent ce se va întâmpla, duminică vom face tot ce depinde de noi să câştigăm cu Sepsi. Este ultima partidă acasă şi vreau să ajungem în vacanţă cu fruntea sus. Depinde şi ce se va întâmpla la meciul CFR – Farul, rezultatul nu se ştie niciodată dinainte, chiar dacă Farul a terminat practic campionatul.

Ei trebuie să-şi apere onoarea totuşi şi sunt convins că Gică Hagi îşi doreşte să câştige, nu-l văd să meargă la un meci şi să fie cu gândul în altă parte. Le-am transmis mesaje de felicitare celor de la Farul, mi-au şi răspuns şi Gică Popescu şi Gică Hagi. Aţi văzut că Iaşi a câştigat cu Dinamo deşi nu mai avea niciun obiectiv, bravo lor! Dar important este să câştigăm noi meciul pe care-l avem”, a declarat Eugen Neagoe.

Neagoe: „Am pus presiune uriaşă pe primele 3 clasate, dar nu am câştigat”

Antrenorul oltenilor regretă că rezultatele din play-off n-au fost pe măsura jocului Universităţii Craiova, pe care-l consideră unul de calitate.

Vom aduce jucători pe posturile pe care ne dorim să fim mai puternici, nu vom face multe achiziţii, dar cu siguranţă vom aduce 4-5 jucători, nu neapărat unii cu care am lucrat eu. Am făcut un play-off foarte bun din punct de vedere al jocului, am marcat în toate meciurile, sper să o facem şi în ultima etapă.

Din păcate, nu am reuşit să câştigăm mereu, inclusiv cu Farul, pe care nimeni nu a supus-o la presiunea pe care au simţit-o la Craiova, am pus o presiune uriaşă pe toate cele 3 echipe care ne devansează, dar nu am reuşit să câştigăm. Vorbeam cu oamenii din conducerea noastră şi ne aminteam meciul cu FCSB, când am avut atâtea ocazii şi dacă am fi câştigat măcar acel meci eram pe locul 2 acum” a spus Neagoe.

Două dintre fostele echipe pe care le-a antrenat Eugen Neagoe, Universitatea Cluj şi Sepsi, dispută astăzi finala Cupei României, iar antrenorul Craiovei a făcut un comentariu în acest sens.

„M-au sunat persoane din club de la Universitatea Cluj şi ar fi o performanţă uriaşă pentru club să câştige, am participat şi eu la acest sezon, le doresc succes. Nu voi fi supărat nici dacă învinge Sepsi, pentru că şi acolo am antrenat o perioadă lungă şi am avut rezultate bune” – Eugen Neagoe

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Ofertă Lidl: Tester pentru diagnoza auto cu ecran integrat. Poate șterge codurile de eroare
Promotor.ro