Farul, anunț despre viitorul lui Louis Munteanu! Ce urmează pentru omul care a adus titlul la Constanța | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Farul a anunțat, prin vocea acționarului Ciprian Marica, ce urmează în ceea ce îl privește Louis Munteanu, eroul din meciul cu FCSB.

Farul Constanța a revenit incredibil în meciul cu FCSB, reușind să se impună cu 3-2 după ce a fost condusă cu 2-0. Golul decisiv al dobrogenilor a fost reușit în minutele de final de Louis Munteanu, fotbalist împrumutat de la Fiorentina.

Acționarul minoritar Ciprian Marica a anunțat că noua campioană ar vrea să se bazeze în continuare pe fotbalist, astfel că va porni discuțiile cu echipa din Serie A.

Farul, anunț despre viitorul lui Louis Munteanu! Ce urmează pentru omul care a adus titlul la Constanța

Farul Constanța vrea să se bazeze pe Louis Munteanu și începând din vară. În condițiile în care împrumutul său de la Fiorentina expiră la finalul sezonului, șefii noii campioane a României au de gând să discute cu Fiorentina despre posibilitatea ca fotbalistul să continue la malul mării și în stagiunea următoare.

Anunțul a fost făcut de Ciprian Marica la ProSport Live, care a spus că Gică Hagi și-l dorește pe Louis Munteanu pentru cel puțin încă un an.

„N-aș putea să spun, n-am apucat să stăm de vorbă, dar discuții vor exista cu Fiorentina. Să vedem ce planuri au și ei, ce-și dorește și jucătorul.

E clar că noi ne dorim să continue cu noi, a fost decisiv și ne-am dori să-l mai avem măcar un an”, a spus Ciprian Marica, la ProSport Live.

Jucătorul a spus, la începutul acestui an, că ia în calcul continuarea colaborării cu Farul Constanța, de unde simte că are șanse mari să prindă tricoul echipei naționale.

În vară o să văd, vom discuta cu cei de la Fiorentina, nu știu ce se va întâmpla. Astă este obiectivul meu și orice jucător își dorește să ajungă la echipa națională.

– Louis Munteanu, în februarie 2022

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]