Ce decizie a luat Gigi Becali în privința clauzei de prelungire a contractului lui Joonas Tamm! Anunțul a fost făcut chiar de fotbalist

Ce decizie a luat Gigi Becali în privința clauzei de prelungire a contractului lui Joonas Tamm! Anunțul a fost făcut chiar de fotbalist
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joonas Tamm s-a impus ca titular incontestabil la FCSB, iar înainte de „finala” campionatului cu Farul Constanța a făcut anunțul în privința viitorului său la formația roș-albastră.

Joonas Tamm a făcut anunțul decisiv în privința viitorului său la FCSB

Stoperul eston, care a semnat în vara trecută un angajament pe un singur sezon cu clubul patronat de Gigi Becali, a dezvăluit că FCSB avea o opțiune de a extinde unilateral înțelegerea, însă nu a fost folosită, aceasta expirând pe data de 15 mai.

În ciuda acestui aspect, Tamm susține că decizia finală va fi luată la finalul acestui sezon și a precizat că își dorește să rămână la clubul roș-albastru.

„Clubul a avut o opţiune, până pe 15 mai, să-mi extindă contractul în anumite circumstanţe. Nu a folosit opţiunea. Totuşi, din ce am auzit, deciziile finale referitoare la jucători vor fi luate până la finalul sezonului. (n.r. dacă vrea să continue la FCSB) Da, normal. Îmi place aici„, a spus Tamm conform Soccernet.ee, care citează Õhtulehe.

  • 43 de meciuri și 4 goluri a adunat Joonas Tamm la FCSB

  • 800.000 de euro este cota de piață a estonului, conform Transfermarkt.com

Echipele de start de la Farul – FCSB

Farul: Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluță, Nedelcu, Grameni – Ad. Mazilu, L. Munteanu, Mateus Barbosa
Rezerve: Buzbuchi – Sîrbu, Boli, Doukoure, Casap, N. Popescu, V. Morar, Sali, I. Cojocaru
Antrenor: Gică Hagi

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Miculescu, I. Cristea, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea
Antrenor: Elias Charalambous

Joonas Tamm, cel mai bun jucător eston al anului 2022

Mă simt foarte bine că am câștigat acest premiu, că am fost declarat cel mai bun jucător din Estonia în acest an. Este un sentiment foarte plăcut. Cu siguranță faptul că joc pentru un astfel de club mi-a crescut șansele să câștig. Am avut foarte multe meciuri în Conference League, meciuri grele, asta mi-a crescut cota.

A fost un an încărcat pentru mine, l-am început în Ucraina, apoi a trebuit să plec, am jucat 3 luni în Estonia și în vară am rămas liber, am ales să vin aici. Am călătorit mult, am schimbat echipe, dar până la urmă a fost un an bun. În iunie am devenit tată, este un sentiment uimitor.

Mie și familiei mele ne place Bucureștiul, sunt restaurante frumoase, parcuri frumoase. Ai ce face în timpul liber, este un oraș frumos. Chiar dacă nu este locul perfect pentru a crește un copil, este OK. Cred că m-am acomodat bine la echipă, mă înțeleg foarte bine cu toată lumea. A fost greu, dar frumos. Am avut suișuri și coborâșuri, dar suntem pe drumul cel bun”, a declarat Joonas Tamm, pentru FCSB TV.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
×