Carlo Ancelotti, anunț final despre viitorul său: „M-am întâlnit ieri cu Florentino Perez”

Carlo Ancelotti, anunț final despre viitorul său: „M-am întâlnit ieri cu Florentino Perez”
  • Publicat:

Carlo Ancelotti a dezvăluit că a avut în cursul zilei de vineri întâlnirea cu Florentino Perez, pe care o anunțase anterior, în cadrul căreia președintele de la Real Madrid l-a asigurat pe tehnicianul italian în vârstă de 63 de ani cu privire la faptul că are în continuare parte de sprijinul său.

Carlo Ancelotti, anunț final despre viitorul său: „M-am întâlnit ieri cu Florentino Perez”

În contextul în care gruparea de pe Santiago Bernabeu a pierdut în acest sezon titlul din La Liga în fața marii rivale Barcelona și a suferit o eliminare extrem de dureroasă în semifinalele Ligii Campionior în fața lui Manchester City, scor general 1-5, în ultimele zile în Spania a început să se speculeze că Ancelotti ar putea să nu mai continue și din vară pe banca Realului.

Fanii „galacticilor” au fost nevoiți să se mulțumească în acest sezon doar cu victoria din Cupa Spaniei, destul de puțin în contextul în care echipa lor a câștigat în sezonul trecut atât titlul în Spania, cât și Liga Campionilor, după acea finală câștigată cu Liverpool, la Paris, pe Stade de France, scor 1-0, grație golului marcat de Vinicius Junior.

Acesta este contextul în care s-a creat o stare de incertitudine referitoare la viitorul lui Carlo Ancelotti pe banca formației madrilene, cu care italianul mai are contract până în iunie 2024.

Antrenorul italian a fost asigurat de tot sprijinul din partea clubului

Acum însă, aceste semne de întrebare au fost risipite chiar de către Ancelotti. El a anunțat că s-a întâlnit vineri cu Florentino Perez, iar președintele clubului blanco l-a asigurat de toată susținerea sa. Așadar, pare destul de clar că antrenorul italian va rămâne pe banca Realului pentru măcar încă un sezon.

Abia atunci Ancelotti ar putea da curs anumitor oferte pe care le-a primit recent, bineînțeles dacă ele vor mai fi valabile la acel moment. De exemplu, în ultimele săptămâni s-a vorbit foarte mult despre posibilitatea ca italianul să fie numit în funcția de selecționer al naționalei Braziliei.

M-am întâlnit cu Florentino Perez ieri (n.r. vineri, 19 mai) și mă susține, are încredere în mine. Vom continua împreună. Clubul mi-a garantat că voi rămâne. Brazilia? Toată lumea știe că sunt sub contract aici și că vreau să rămân”, a spus Carlo Ancelotti în cursul zilei de sâmbătă, citat de jurnalistul italian Fabrizio Romano.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×