Povestea lui Ion Cernea, sportivul care a fost prezent la 9 ediții de Jocuri Olimpice! Soțul Irinei Loghin a devenit campion mondial la lupte cu umărul dislocat: „Nu îmi dădea nimeni nicio șansă” | FOTO & VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:

Fostul luptător Ion Cernea, soțul cunoscutei interprete Irina Loghin, are o viață de sportiv impresionantă.

Povestea lui Ion Cernea, sportivul care a fost prezent la 9 ediții de Jocuri Olimpice! Soțul Irinei Loghin a devenit campion mondial la lupte cu umărul dislocat: „Nu îmi dădea nimeni nicio șansă” 

A fost implicat activ și a fost prezent la toate edițiile de Olimpiadă din 1956 până în 1988. De la Melborune la Seul, adică 9 ediții consecutive.

La patru dintre ele ca sportiv, unde a luat un argint și bronz, dar și la alte cinci în care a fost antrenor și arbitru.

Ion Cernea, ajuns acum la 86 de ani, a activat în cadrul clubului Dinamo București în intervalul 1955 – 1965, fiind parte a lotului național de lupte-greco romane.

El a concurat la categoriile 52, 57 și 63 kg, iar poate cea mai importantă performanță a carierei a obținut-o în anul 1965, în Finlanda, la Tampere, când a câștigat titlul mondial, în ciuda accidentării la umăr cu care se prezentase la concurs.

Momentul Tampere, vârful carierei pentru Ion Cernea

Mondialul de la Tampere a fost și ultimul mare turneu pentru Ion Cernea, care ulterior s-a retras din activitate și a decis să înceapă o carieră ca antrenor și arbitru internațional.

„La Tampere a fost cel mai frumos. Aveam umărul dislocat și nici nu am vrut să concurez. Nu îmi dădea nimeni nicio șansă și am reușit să devin campion mondial. E cea mai furmoasă amintire”, recunoaște Ion Cernea.

Din postura de arbitru, Cernea a fost prezent la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, de la Munchen, din 1972, până la Seul, în 1988, și la toate campionatele mondiale din acea perioadă.

Cel mai mare coșmar al unui luptător: cântarul

„Toată viața mea am fost în cantonamente și la turnee. Rar treceam pe acasă. Mai făceam podul acasă, dar era dificil.

Cel mai greu era când trebuia să facem categoria, cântarul… A fost incredibil de greu. Ne băgam degetele pe gât, să vomităm, să scoatem ce aveam în stomac. Asta e experiența cea mai traumatizantă din acest sport foarte greu.

Eram deshidratat şi nemâncat de câteva zile, nu mă gândeam la adversari. E o perioadă de care nu-mi amintesc cu plăcere.

Am vizitat toată lumea asta, tot mapamondul. Cel mai bine m-am simțit în Italia, dar și Finlanda o țară extrem de frumoasă. O limbă foarte grea

M-am întâlnit cu fugari români, care plecau de la noi din țară pentru că nu era mâncare. Ne lipsea.

Dar mereu cât ma fost plecat mi-a fost dor de casă, pentru mine România înseamnă extraordinar de mult”, spune, cu lacrimi în ochi, fostul mare sportiv.

Căsătorit cu Irina Loghin, cu care are doi copii

Soția lui Ion Cernea este Irina Loghin. Cei doi s-au căsătorit pe 6 martie 1975, când artista avea 34 de ani. Au doi copii: Ciprian (48 de ani) și Irinuca (45 de ani).

Marile lupte din carieră le-a avut cu rusul Oleg Karavayev. „Era puternic, foarte dur. Școala rusă de lupte este cea mai dură din lume. A fost este și probabil va fi. Trebuie să fii foarte atent în acest sport, altfel riști să te accidentezi foarte tare”, este sigur pe el legendarul sportiv.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×