Simone Tempestini, gata să revină în elita europeană! Se dă startul în Raliul Poloniei

Simone Tempestini, gata să revină în elita europeană! Se dă startul în Raliul Poloniei
  • Publicat:
  • Actualizat:

De șapte ori campion național absolut de raliuri, Simone Tempestini, revine la finalul acestei săptămâni în Campionatul European de Raliuri, acolo unde anul trecut a fost aproape de un podium final istoric, dar numai lipsa unui buget i-a smuls această șansă.

Simone Tempestini, gata să revină în elita europeană! S-a dat startul în Raliul Poloniei

Pilotul clujean a avut parte doar de un start în acest sezon continental, la Fafe în Portugalia, însă este gata să își încerce toate șansele pentru a continua parcursul progresiv din ultimii ani.

Alături de Sergiu Itu, pe un model Skoda Fabia Rally2 Evo, Tempestini va concura în weekend la Raliul Poloniei, acolo unde anul trecut a fost al cincilea.

De această dată concurența va fi una incredibilă, printre cei 83 de piloți care s-au înscris numărându-se și nume mari precum Mads Ostberg, Efren Lllarena, Tom Kristenssen și Hayden Paddon.

„Sunt bucuros să fim la start. Ne dorim să avem un parcurs cât mai bun și la această ediție din Polonia, este unul dintre traseele noastre preferate și vrem să reprezentăm România cu succes”, a spus Tempestini.

Raliul Poloniei va debuta vineri cu super speciala de la Mikołajki Arena

Pe lângă Tempestini / Itu, România va mai avea în Polonia un echipaj de la Napoca Rally Academy. Frații Norbert Maior și Francesca Maior se întorc pe traseul acolo unde în 2021 terminau pe podiumul dedicat juniorilor.

Cei doi sunt plini de optimism după evoluția excelentă din Harghita, acolo unde au terminat pe 4 la general, deși au concurat pe un model Rally4, net inferior spectaculoaselor Rally2.

„Avem încredere în noi. Fiecare prezență aici, în European, este o șansă unică și o tratăm ca atare. Suntem încântați că ne întoarcem în Polonia și vrem să rămânem cu un sentiment frumos și la final”, a afirmat Norbert Maior.

Un alt pilot român, Bogdan Cuzma, va concura în Polonia, acesta urmând să facă echipaj cu austriaca Ilka Minor, pe o Škoda Fabia RS Rally2. Cuzma a anunțat că va concura în tot sezonul continental.

Raliul Poloniei va debuta vineri cu super speciala de la Mikołajki Arena, urmând să se încheie duminică seară în localitatea cu același nume. În total, echipajele trebuie să parcurgă 182 de kilometri de probă specială pentru a ajunge la finiș.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×