Declarație halucinantă a unui fost câștigător al CCE alături de Steaua: „Schimbarea Legii Sportului este pentru întreg fotbalul românesc”

Christian Luță
Declarație halucinantă a unui fost câștigător al CCE alături de Steaua: „Schimbarea Legii Sportului este pentru întreg fotbalul românesc”

Adrian Bumbescu a oferit o declarație halucinantă cu privire la modificarea Legii Sportului, în contextul în care lumea fotbalului românesc a reacționat la unison împotriva acestui demers.

Adrian Bumbescu a oferit o declarație halucinantă cu privire la modificarea Legii Sportului

În ciuda faptului că fotbalul de performanță este un domeniu în care banii vin din mediul privat și nu mai există echipe care să aparțină de Ministere, iar majoritatea celor implicați în fotbalul românesc au criticat schimbarea Legii Sportului, Bumbescu e convins că decizia este bună pentru întreaga suflare a sportului rege.

Fostul fundaș nu a ratat ocazia de a-l înțepa pe Helmut Duckadam, cel care a refuzat să participe pe stadionul Ghencea la împlinirea a 37 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986.

„Nu cred că se va putea promova anul acesta, ne gândim pentru la anul. Lumea ne atacă pentru schimbarea Legii Sportului, dar nu este numai pentru noi. Este pentru întreg fotbalul românesc.

(n.r. despre Duckadam) Helmut cam evită stadionul Ghencea, nu știu de ce. El o să fie mereu bine primit în Ghencea. În afară de el, este cam toată lumea la acest eveniment”, a declarat Adrian Bumbescu, prezent la stadionul din Ghencea.

Mai multe voci din fotbalul românesc s-au declarat împotriva modificării Legii Sportului

Dan Șucu a fost unul dintre cei care au spus clar și răspicat că nu doresc schimbarea Legii Sportului, deoarece banii privați ar intra în concurență cu statul.

„Propunerea de modificare a Legii este cu dedicație pentru Steaua, dar nu asta mă deranjează. Concurența bani publici – bani privați mă deranjează. Iar în loc să corectăm o anomalie, noi vrem să o adâncim. Asta este inacceptabil pentru mine!

Eu știu cum am câștigat banii, știu valoarea banilor și nu mi se pare normal să mă lupt cu cineva care primește bani din taxele pe care noi toți le plătim. Dacă vorbim de principii, locul banului e în buzunarul celui care l-a muncit. Un club de fotbal poate fi fără probleme finanțat de privat”, a declarat Dan Șucu, la Digi Sport.

Acestuia i s-a alăturat, printre alții, și Ovidiu Burcă, antrenorul celor de la Dinamo.

Ceea ce mi se pare nefiresc este că, după șase ani, de când au început acest proiect, nu au găsit o construcție care să le permită să lucrul ăsta (n.r. să promoveze). Şi au ajuns, în săptămâna meciului cu noi, să auzim de niște propuneri legislative care frizează absurdul.

Eu consider că, dincolo de suportul pe care statul trebuie să-l acorde sportului şi aici mă refer la zona de infrastructură și la zona de copii de juniori, statul nu are ce să caute în sportul profesionist”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit Orange Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania