Fanii Stelei, ironizați chiar în ziua în care au celebrat 37 de ani de la Sevilla! Ce mesaj le-au transmis gălățenii la meciul direct din Ghencea | FOTO

Fanii Stelei, ironizați chiar în ziua în care au celebrat 37 de ani de la Sevilla! Ce mesaj le-au transmis gălățenii la meciul direct din Ghencea | FOTO
  • Publicat:

Fanii Stelei au fost ironizați de „omologii” de la Oțelul Galați în timpul meciului direct, disputat de cele două echipe duminică, în Ghencea, în etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2, chiar în ziua în care s-au împlinit 37 de ani de la finala istorică de la Sevilla, când echipa roș-albastră a învins Barcelona în urma executării loviturilor de departajare și a cucerit astfel Cupa Campionilor Europeni, pe stadionul „Ramon Sanzhez Pizjuan”.

Fanii Stelei, ironizați chiar în ziua în care au celebrat 37 de ani de la Sevilla! Ce mesaj le-au transmis gălățenii la meciul direct din Ghencea

Motivul a fost reprezentat de faptul că suporterii echipei antrenate de Daniel Oprița nu prea s-au înghesuit la această partidă, în ciuda momentului special care era celebrat.

Fanii din Peluza Sud și-au făcut treaba și au afișat o coregrafie specială în cinstea acelui moment istoric, dar în restul stadionului a existat o atmosferă destul de anostă, în contextul în care foarte mulți dintre eroii de la Sevilla au putut fi văzuți în lojele stadionului Steaua la acest meci.

Și nu a fost pentru prima dată în acest sezon când arena din Ghencea a fost mai degrabă goală la un meci disputat de „militari”. Exact acest aspect a fost materializat de suporterii Oțelului care au făcut deplasarea la această partidă, însoțiți și de unii din „frații” lor de la Petrolul Ploiești.

A fost adusă în discuție denumirea de „templu al fotbalului românesc” pe care o are stadionul din Ghencea

Ei au afișat un mesaj la un moment dat în timpul jocului, prin care i-au ironizat pe steliști pentru media scăzută de spectatori înregistrată în acest sezon la meciurile de pe teren propriu.

Am ajuns în «templul» fotbalului românesc / Atât de «templu» că mai toți steliștii îl ocolesc”, a fost mesajul transmis de „oțelari” și „petroliști”, mesaj scos în evidență de una dintre paginile de Facebook „de profil” din România, denumită „Ultras România 1918”.

În ceea ce privește meciul propriu-zis, el s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Steaua a deschis scorul în minutul 54, atunci când Bogdan Chipirliu a înscris din penalty, dar a fost egalată în minutul 89, atunci când pentru echipa antrenată de Dorinel Munteanu a marcat Juri Cisotti.

La finalul partidei, așa cum era de așteptat, Daniel Oprița s-a arătat dezamăgit de faptul că jucătorii săi nu au mai putut rezista câteva minute pentru a obține o victorie importantă. Au existat însă și circumstanțe atenuante pentru „militari”, care pe final de joc au evoluat în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Dean Beța, care s-a produs în minutul 85.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×