Cosmin Olăroiu dă lovitura după negocieri maraton! A încheiat tratativele cu clubul și semnează contractul!

Cosmin Olăroiu dă lovitura după negocieri maraton! A încheiat tratativele cu clubul și semnează contractul!
  • Publicat:

La numai câteva zile după ce a cucerit Cupa Președintelui alături de Al Sharjah, Cosmin Olăroiu și-a decis viitorul, după negocieri îndelungate cu șeicii.

Cosmin Olăroiu a luat decizia: rămâne la Al Sharjah

Deși s-a discutat despre posibilitatea ca românul să ia o pauză de la antrenorat din cauza anumitor probleme de sănătate cu care se confruntă, publicația Emarat Al Youm anunță că Olăroiu și staff-ul său ar fi ajuns la un acord cu cei din conducere pentru a prelungi angajamentele actuale.

Tehnicianul se află la Al Sharjah din luna noiembrie 2021 și a cucerit trei trofee până în prezent: Cupa Președintelui de două ori și o Supercupă a Emiratelor Arabe Unite.

Dacă în cupă s-a descurcat excelent, lucrurile nu merg la fel de bine pentru Cosmin Olăroiu și în campionat. Formația pregătită de român ocupă poziția a șasea în clasament, cu 42 de puncte, la 9 lungimi în spatele liderului Shabab Al Ahli, cu numai două etape înainte de finalul sezonului.

Antrenorul în vârstă de 53 de ani și-a construit o reputație solidă în Emiratele Arabe Unite: Al Sharjah este a treia echipă pe care o pregătește Olăroiu din țara respectivă, după ce a mai fost la Al Ain și Shabab Al Ahli.

Cosmin Olăroiu nu era convins că va continua după ce a câștigat Cupa Președintelui

După ce a câștigat Cupa Președintelui alături de Al Sharjah, Cosmin Olăroiu nu era convins că va rămâne la echipă, din cauza anumitor probleme de sănătate care îl împiedică să-și ducă meseria la capăt în condiții optime.

„Am felicitat toţi jucătorii, au fost eroi şi au jucat diferit faţă de ultimul meci din campionat, cu Al Ain.
(n.r. – despre prelungirea contractului) Voi vedea dacă pot sau nu continua. Trebuie să-mi fac anumite teste, am o problemă la zona inghinală, nu pot merge bine, şi nu îmi pot face treaba aşa cum vreau.

Pentru mine e important că jucătorii aceștia, cu care am lucrat în ultimii ani, au arătat personalitate. Mai avem la multe de lucrat și cred că vom putea fi și mai buni decât astăzi. E nebunesc! 14 penalty-uri… Niciun antrenor nu trebuie să se afle în situația asta.

După minutele regulamentare am vorbit cu jucătorii și le-am spus că vom câștiga trofeul. Nu am vrut însă să ajungem la loviturile de departajare, a declarat Cosmin Olăroiu, conform arriyadiyah.com.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×