Unde a câștigat FCSB meciul cu Universitatea Craiova, în viziunea lui Ilie Dumitrescu: „Cuplul de antrenori mută foarte bine”

Unde a câștigat FCSB meciul cu Universitatea Craiova, în viziunea lui Ilie Dumitrescu: „Cuplul de antrenori mută foarte bine”
  • Publicat:

FCSB s-a impus în deplasare cu Universitatea Craiova, scor 2-1, în etapa a șasea din play-off-ul Superligii, și a revenit, foarte rapid, cu șanse mari în lupta pentru titlu, apropiindu-se la trei puncte de liderul Farul Constanța, când cele două echipe mai au de jucat câte patru meciuri, inclusiv cel direct, care se va disputa cu formația roș-albastră în postură de gazdă.

Unde a câștigat FCSB meciul cu Universitatea Craiova, în viziunea lui Ilie Dumitrescu

La finalul meciului de pe stadionul „Ion Oblemenco”, Ilie Dumitrescu a analizat că FCSB s-a impus în fața Universității Craiova în primul rând datorită faptului că a reușit să deschidă scorul, prin Andrea Compagno, într-un moment foarte important al jocului, din punct de vedere psihologic, respectiv chiar înainte de pauză.

De asemenea, fostul internațional român a apreciat că cele două modificări făcute la pauză de staff-ul tehnic al vicecampioanei României, în frunte cu antrenorul Elias Charalambous, le-au permis roș-albaștrilor să acopere mult mai bine terenul în episoade importante ale jocului.

După primele 45 de minute, au ieșit de pe teren David Miculescu și Octavian Popescu, doi jucători care nu au strălucit prea mult în prima repriză, și au intrat în locul lor Deian Sorescu și Andrei Cordea.

„Mister” a apreciat foarte mult schimbările efectuate de Elias Charalambous și staff-ul său

Cordea a mers pe poziția lăsată liberă de Miculescu, în flancul drept al atacului, în vreme ce Sorescu a intrat în flancul drept al apărării, iar Ovidiu Popescu a trecut de acolo în linia de mijloc, în poziția lăsată liberă de Octavian Popescu.

Ulterior, când Florinel Coman a fost înlocuit cu Alexandru Pantea, acesta din urmă a trecut pe postul de fundaș dreapta, iar Deian Sorescu a mers în locul lui Coman în poziție de „extremă” stânga, poziție din care a și reușit să facă 2-0 în minutul 84, după un șut centrare venit din partea dreaptă, tocmai de la tânărul Pantea. Aceste permutări au fost apreciate de Ilie Dumitrescu în mod special.

A fost o primă repriză echilibrată, a fost acea deviere a lui Cristea, scoasă de Târnovanu.

Cred că un moment psihologic a fost în minutul 44, FCSB nu anunța că poate marca. Vine o fază fixă și se schimbă meciul. După pauză, cuplul de antrenori mută foarte bine, renunță la Tavi Popescu, îl urcă pe Ovidiu Popescu, joacă Sorescu fundaș dreapta. Au fost mutări foarte bune.

 

Cu mutarea asta, echipa a acoperit foarte bine zonele, dar a suferit. Apoi, iar mută bine. Iese Coman, intră Pantea și urcă Sorescu mijlocaș stânga. O mișcare, care… Pantea a intrat dezinvolt, cu personalitate”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Ilie Dumitrescu nu a putut să remarce în mod deosebit niciun jucător de la Universitatea Craiova după acest meci

Legat de prestația celor de la Universitatea Craiova, fostul fotbalist a apreciat că niciun jucător al echipei antrenate de Eugen Neagoe nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor existente înaintea unui astfel de meci.

La Craiova, niciun jucător nu s-a ridicat la un nivel foarte bun. Neagoe nu poate să vorbească, e normal. Ivan nu a fost într-o seară foarte bună, Cîmpanu, Baiaram, la fel. Nici Screciu, nici Mateiu.

 

Ai nevoie de mai mult la o echipă care trebuie să pună probleme pe faza ofensivă. Roguljic a intrat bine, Koljic a marcat un penalty, dar ai nevoie de mai mult, de un nucleu de jucători”, a mai spus Ilie Dumitrescu, potrivit sursei citate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri