Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » S-a amânat sărbătoarea de sub Vezuviu! Salernitana le-a dat planurile peste cap celor de la Napoli! | GALERIE FOTO

S-a amânat sărbătoarea de sub Vezuviu! Salernitana le-a dat planurile peste cap celor de la Napoli! | GALERIE FOTO

S-a amânat sărbătoarea de sub Vezuviu! Salernitana le-a dat planurile peste cap celor de la Napoli! | GALERIE FOTO
S-a amânat sărbătoarea se sub Vezuviu! Salernitana le-a dat planurile peste cap celor de la Napoli!

Napoli a remizat pe teren propriu cu Salernitana, scor 1-1, în etapa cu numărul 32 din Serie A, și nu a reușit astfel să profite de înfrângerea suferită de Lazio la Milano, cu Inter, scor 1-3, și să devină matematic noua campioană a Italiei încă din această rundă.

S-a amânat sărbătoarea de sub Vezuviu! Salernitana le-a dat planurile peste cap celor de la Napoli!

Așa cum era de așteptat, arena din Napoli a fost asaltată de fanii nerăbdători să trăiască acest moment istoric, pentru unii unic de-a lungul întregii vieți, care însă nu s-a mai produs, dar a fost doar amânat.

După o primă repriză destul de anostă, încheiată cu scorul de 0-0, Mathias Olivera a deblocat tabela în minutul 62 și a declanșat nebunia pe stadionul lui Diego Armando Maradona, care a „erupt” pur și simplu, lăsând în urmă un fum de un albastru intens, culoare care a cuprins întregul oraș în ziua acestui meci.

Sărbătoarea napoletanilor a fost stricată însă de senegalezul Boulaye Dia, care a marcat un gol superb în minutul 84 și a amânat astfel sărbătoarea din orașul de sub Vezuviu.

După această etapă, Napoli are un avans de 18 puncte față de Lazio, ocupanta poziției secunde, când au mai rămas de disputat 6 runde din acest sezon. Practic, echipa antrenată de Luciano Spalletti mai are nevoie doar de un punct în aceste partide pentru a deveni campioana Italiei pentru a treia oară în istorie. Acel punct poate fi obținut joi, atunci când Napoli se deplasează la Udine, pentru meciul cu echipa locală, Udinese.

Cum s-au prezentat cele două echipe la acest meci:

Napoli (4-3-3): Meret- Di Lorenzo, Kim, Rrahmani, Olivera- Zambo Anguissa, Lobotka, Zielinski- Lozano, Osimhen, Kvaratskhelia
Rezerve: Elmas, Raspadori, Juan Jesus, Simeone, Ndombele, Bereszynski, Demme, Gaetano, Gollin, Marfella, Ostigard, Zedadka, Zerbin
Antrenor: Luciano Spalletti

Salernitana (3-4-2-1): Ochoa- Daniliuc, Gyomber, Pirola- Mazzocchi, Coulibaly, Vilhena, Bradaric- Candreva, Kastanos- Dia
Rezerve: Botheim, Bohinen, Piatek, Sambia, Lovato, Bonazzoli, Bronn, Fiorillo, Iervolino, Maggiore, Caviglia, Sepe, Troost-Ekong
Antrenor: Paulo Sousa

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]