Ilie Năstase, omul zilei în tenisul mondial! Românul, aplaudat de toată lumea la Barcelona după ce i-a adus trofeul lui Carlos Alcaraz | FOTO

Ilie Năstase, omul zilei în tenisul mondial! Românul, aplaudat de toată lumea la Barcelona după ce i-a adus trofeul lui Carlos Alcaraz | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Năstase a fost invitat de onoare la turneul ATP 500 de la Barcelona, aducând trofeul pe teren înaintea finalei câștigate de Carlos Alcaraz. 6-3, 6-4 cu Stefanos Tsitsipas!

Duminică, Ilie Năstase a fost aplaudat la scenă deschisă pe centralul „Rafel Nadal” de la Barcelona! Organizatorii au hotărât să îl onoreze pe primul lider ATP la ediția din acest an, pentru a sărbători triumful reușit de Năstase în urmă cu 50 de ani în orașul spaniol.

Ilie Năstase, omul zilei în tenisul mondial! Românul i-a adus trofeul lui Carlos Alcaraz și a fost aplaudat de toată lumea la Barcelona

Imaginile cu Ilie Năstase sunt spectaculoase! Primul lider ATP, acum în vârstă de 76 de ani, a fost onorat în cadrul unei festivități care a precedat finala de la Barcelona.

După 50 de ani, Năstase a ținut în brațe trofeul, înainte ca acesta să îi revină lui Carlos Alcaraz! Ibericul și-a apărat titlul după o finală fără istorc cu Stefanos Tsitsipas.

Ilie Năstase a cucerit turneul de la Barcelona în anul 1973, reușind o victorie memorabilă: 2-6, 6-1, 8-6, 6-4 cu spaniolul Manuel Orantes. La fel ca Alcaraz, Năstase și-a apărat trofeul în 1974: 8–6, 9–7, 6–3 cu același Orantes. Din cele 83 de titluri câștigate de Năstase de-a lungul carierei, numai 58 au fost înregistrate de Asociația Jucătorilor de Tenis Profesioniști (ATP).

Ilie Năstase, întrebat dacă este deranjat că oamenii îl percep ca pe un băiat rău al tenisului

Ilie Năstase nu a fost uitat în lumea tenisului mondial, iar organizatorii de la Barcelona au făcut un gest minunat pentru român. Directorul turneului, fostul tenismen David Ferrer, apare și el în fotografii alături de „Nasty”.

Întrebat recent dacă îl deranjează faptul că oamenii îl percep ca pe un băiat rău al tenisului, Ilie Năstase și-a asumat imaginea de rebel și s-a mândrit cu distincțiile pe care le-a primit în semn de recunoaștere a activității de mare tenismen: „Am aici un afiș foarte tare, de când mi-au făcut statuie la muzeul Madamme Tussaud. Așa că lumea își amintește de mine. Cineva trebuia să fie și ‘Nasty’, nu?

Nu toți jucătorii de tenis sunt drăguți, corect? Eu am fost cel răutăcios. La Wimbledon m-au declarat cel mai popular jucător de tenis, în anul 1972. De asemenea, mai am și alte distincții asemănătoare”, a mai adăugat Ilie Năstase în interviul acordat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la prima ediție a Turneului Campionilor.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×