Frate, frate, dar fotbalul e pe orgolii! Pippo Inzaghi ține tot cu AC Milan în derby-ul cu Inter, echipa antrenată de Simone, din Liga Campionilor

Frate, frate, dar fotbalul e pe orgolii! Pippo Inzaghi ține tot cu AC Milan în derby-ul cu Inter, echipa antrenată de Simone, din Liga Campionilor
Frate, frate, dar fotbalul e pe orgolii! Pippo Inzaghi ține cu AC Milan în derby-ul cu Inter, echipa antrenată de Simone, din Liga Campionilor

După cum se știe deja foarte bine, AC Milan și Inter Milano se vor duela în semifinalele actualei ediții de Liga Campionilor, într-o dublă manșă ce se anunță incendiară.

Pippo Inzaghi ține cu AC Milan în derby-ul cu Inter, echipa antrenată de Simone, din Liga Campionilor

Ultima dată când cele două mari rivale s-au întâlnit în cea mai importantă competiție continentală la nivel de cluburi s-a întâmplat în sezonul 2004-2005, în sferturile de finală. Atunci, „diavolul” a avut câștig de cauză și a ajuns până în finala acelei ediții, pierdute însă în fața lui Liverpool, în acea noapte istorică de la Istanbul.

Anterior, în sezonul 2002-2003, AC Milan și Inter Milano s-au duelat chiar în semifinalele Ligii Campionilor. Și atunci au avut câștig de cauză tot „rossonerii”, care s-au calificat grație regulii golurilor marcate în deplasare, care nu mai există în prezent în competițiile europene inter-cluburi, după 0-0 și 1-1, chiar dacă ambele jocuri s-au disputat pe același stadion.

AC Milan s-a impus atunci în finala Ligii Campionilor, în fața unei alte echipe din Italia, Juventus, în urma executării loviturilor de departajare, într-un meci disputat pe stadionul „Old Trafford” din Manchester.

„Pippo”, o adevărată legendă a „diavolului milanez”

În ambele dueluri amintite anterior, AC Milan îl avea pe bancă pe Carlo Ancelotti, actualul antrenor al lui Real Madrid, iar în atac pe „vulpoiul” Filippo Inzaghi, cel supranumit în acele vremuri „coșmarul tuturor tușierilor”, pentru modul în care se poziționa de fiecare dată la limita offside-ului.

În mod evident, cel poreclit „Pippo” a rămas un mare fan al lui AC Milan, club unde este considerat drept o adevărată legendă și pe care l-a și antrenat pentru o scurtă perioadă, la începutul carierei sale în antrenorat. Drept urmare, actualul antrenor al celor de la Reggina, echipă de Serie B, nu ține cont nici măcar de faptul că antrenorul lui Inter Milano este fratele său, Simone Inzaghi, fostul atacant, printre altele, de la Lazio, și a anunțat că va susține Milanul în această dublă manșă, așa cum de altfel era de așteptat.

Este semifinala perfectă. Totuși, sunt atașat de Milan și mereu voi fi un fan. Bineînțeles că voi susține Milan, dar sunt fericit pentru fratele meu, pentru că merită asta”, a spus Filippo Inzaghi la finalul meciului Reggina – Brescia 1-2, citat de Sky Sports Italia.

Duelul AC Milan – Inter Milano, din semifinalele actualei ediții de Liga Campionilor, este duelul ultimelor două campioane ale Italiei. Această „hegemonie” a orașului din Nordul Italiei va fi întreruptă în acest sezon de Napoli, echipă care conduce în continuare autoritar clasamentul din Serie A, cu doar 8 etape rămase de disputat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania