Din lumea celor care nu cuvântă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Un jurnalist free-lancer a călcat în străchinile neutralității absolute a UEFA. Nu am investigat atent, dar UEFA a avut grijă să nu aflăm despre cine e vorba. L-a exmatriculat anonim din marea ”famiglie” a fotbalului european pe nefericitul contributor. Se poate cerceta, dar mai important e că UEFA nu vrea să ajute la crearea unei aure de disident pentru nenorocitul care nu-și ține cuvintele acasă.

Ce s-a întâmplat? Pe comentariul live-text al meciului tur dintre Manchester City și Bayern Munchen, la 3-0 pentru City, probabil pe vreun prim-plan cu amărâtul proaspăt instalat Thomas Tuchel, autorul relatărilor de faze pentru site-ul UEFA și-a permis să gândească și să facă o mică glumă foarte ușor ironică: „Aș da un bănuț pentru trăirile lui Nagelsmann în acest moment!”

Vezi galeria foto
6 poze

Vali Moraru scrie despre lumea celor care nu cuvântă

Adică ale cui? Adică ale antrenorului proaspăt înlocuit, cel care dusese Bayern în sferturile UCL după un 3-0 în dublă manșă cu PSG. Ce o fi atât de grav să comentezi o situație de joc referindu-te la fostul antrenor? Nouă ni s-ar părea că nu e nimic lezant, dar uite că ”doișiunsfertu” uefei – ca să citez din clasici în viață – s-a sesizat imediat. L-a eliminat pe autorul delictului de gândire și a prezentat scuze oficiale clubului Bayern pentru ”lipsa de neutralitate a comentariului”.

Ce veste pentru Anderson Ceara, jucătorul refuzat de Gigi Becali și dorit de Nelu Varga. Ofertă de ultimă oră

16:05

Belgia – Senegal live la Cupa Mondială. Eroul calificării africane are soție româncă și trei fetițe minunate cu ea!

16:05

Într-o lume în care e din ce în ce mai greu să exprimi ceva pentru că-ți sare imediat careva la gât că nu ai respectat drepturile vreunei minorități, oricare ar fi ea, UEFA pare să fie una dintre cele mai adaptate instituții la noua orânduire a spațiului public mondial. O lume a unanimității ”neîngrijorătoare” la orice palier (FIFA, UEFA, FRF), o lume în care mai bine taci și înghiți decât să spui ceva și s-o încurci, o lume în care comedianții rămân fără slujbe (chiar, cât să-i mai suportăm pe Ricky Gervais și alții ca el care râd de faptul că nu mai pot lua mai nimic în râs?), o lume în care comunicăm doar cu ”at the end of the day” și predictibilitate ori sustenabilitate, o lume a ferchezuielii de fațadă în care vorbim mult și nu spunem nimic.

Cei care mai au îndrăzneala de a pune la îndoială autoritatea, care mai iau la întrebări status-quo-ul, care mai aruncă măcar o săgeată în direcția ”mersului firesc” al lucrurilor sunt tratați drept paria, sunt marginalizați și, încet-încet, reduși la tăcere. Sigur, la scară istorică, nici un astfel de demers nu a avut succes. Pentru că duce la un soi modern de dictatură iar dictaturile, mai devreme sau mai târziu, au același sfârșit: cad. Pentru că omul, indiferent de conjuncturi și interese vremelnice, își păstrează o esență fundamentală nealterată: dorința de a fi liber.

Nu-i mai puțin adevărat că trăim vremuri în care, așa binare și nesărate cum sunt, mesajele măcar aparțin unor oameni. În curând, o să zicem mersi și pentru atât. Mai nou, ne trezim cu interviuri exclusive și inteligente artificial cu staruri precum Michael Schumacher. O mutare genetică a media și a felului în care percepem lumea ce va deveni curând la ordinea zilei. Nu va mai fi important ce declară după meci adevăratul Florinel Coman, originalul Octavian Tănase sau Ianis Hagi în carne și oase. Va prinde mai bine la public efectul unui progrămel dintr-o aplicație care ne va oferi răspunsurile actorilor virtuali.

Cu mai bine de o sută de ani în urmă, în 1910, apărea volumul ”Din lumea celor care nu cuvântă”. Emil Gârleanu și-a găsit personajele printre gâzelor, plante, păsări și animale. Mi-e că peste mult mai puțin de o sută de ani vom scrie cu toții un volum cu același titlu în care noi înșine vom fi personajele principale.