Alex Chipciu a recunoscut că a reluat legătura cu Mihai Stoica! Ce spune despre o posibilă revenire la FCSB: „Aoleu, ce tâmpit am fost că am spus asta!”

Alex Chipciu a recunoscut că a reluat legătura cu Mihai Stoica! Ce spune despre o posibilă revenire la FCSB: „Aoleu, ce tâmpit am fost că am spus asta!”

Alex Chipciu, extrema dreapta în vârstă de 33 de ani de la U Cluj, a marcat în meciul cu Petrolul Ploiești și a vorbit, la finalul partidei, și despre o posibilă revenire la FCSB.

Alex Chipciu a recunoscut că a reluat legătura cu Mihai Stoica! Ce spune despre o posibilă revenire la FCSB

Meciul dintre Petrolul Ploiești și U Cluj s-a disputat duminicăîn cadrul etapei a patra a play-out-ului din Superliga, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și s-a încheiat cu victoria ardelenilor, scor 2-0, după golurile marcate de către Alex Chipciu, în minutul 10, respectiv Dan Nistor, în minutul 16.

După această partidă, Alex Chipciu a mărturisit că a reluat legătura cu Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, dar susține că aceștia nu au discutat despre o posibilă revenire a fotbalistului la gruparea roș-albastră.

„Aoleu, ce tâmpit am fost că am spus asta. Dar nu s-a pus problema de treaba asta. E adevărat că am început să vorbesc iar cu Meme după o mare perioadă în care n-am vorbit, pentru că înainte vorbeam zilnic. Am reluat legătura cu el, dar atât şi nimic mai mult.

Nu mi-a spus niciodată să mă întorc la Steaua (n.r. FCSB), să las eu loc să-mi fac imagine, că vreau să mă duc la Steaua (n.r. FCSB), să apară prin ziare. Nu profit deloc.

Au fost nişte performanţe bune acolo, m-am simţit bine acolo, am fost stelist de mic, asta e clar, dar nu m-am gândit la… Mă gândesc doar la ce e acum. Mă duc acasă şi vedem ce va fi peste câteva zile.

(n.r. viitorul te leagă de U Cluj?) Nu ştiu, chiar nu ştiu. Îmi place aici, m-am ataşat de club. Îmi place energia de aici, cu suporteri, entuziasm. E drept că am vorbit cu ei şi am zis că până la vară vreau doar să ne salvăm şi după vedem ce va fi”, a spus Alex Chipciu, după meci.

În timpul meciului dintre Petrolul Ploiești și U Cluj, Mihai Stoica a reacționat pe rețelele sociale și l-a lăudat pe Alex Chipciu pentru efortul depus în joc.

„Chipciu, la 34, fuge cât 2 de 17 ani”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]