Gigi Becali s-a dat bătut: „Singurul jucător care îmi place, dar nu fac nicio ofertă, că nu poți să-l iei!” | VIDEO

Gigi Becali a dezvăluit că singurul jucător din România pe care l-ar dori la FCSB în momentul de față este Andrei Borza, fundașul stânga de doar 17 ani care a impresionat până acum în acest sezon la Farul Constanța.

Gigi Becali s-a dat bătut: „Singurul jucător care îmi place, dar nu fac nicio ofertă, că nu poți să-l iei!”

Însă, cu aceeași ocazie, patronul vicecampioanei României a dezvăluit și că nu are de gând să facă o ofertă pentru acesta, întrucât este convins că Gică Hagi nu are de gând să îl cedeze în această vară. Mai mult, a părut chiar deranjat când a fost întrebat despre această posibilitate.

De asemenea, Gigi Becali a vorbit și despre Adrian Mazilu, un alt jucător foarte tânăr care a făcut senzație în acest sezon la Farul Constanța. Omul de afaceri din Pipera a lăsat de înțeles că nu este interesat de el în acest moment și a făcut o comparație între el și Florinel Coman, când era de vârsta lui, comparație din care puștiul lui Hagi nu a ieșit foarte bine.

La ora asta, nu mă interesează să vorbesc despre jucători, de vânzare. Mă interesează numai și numai campionatul, atât, Liga Campionilor, vreau să mă lăsăți în pace, să mă pregătesc de Liga Campionilor (n.r. râde).

 

Jucător care îmi place e Borza. Mazilu încă e… Era mai bun Coman decât Mazilu la vremea lui. Și uite că am dat 3 milioane și… Singurul jucător care îmi place de la ei este Borza.

 

Nu fac nicio ofertă, că nu poți să îl iei pe Borza, mă. Hai, mă, că nu îl da Gică pe Borza, mă. Voi credeți că Gică e fraier? Nu îl dă!”, a spus Gigi Becali în cursul zilei de joi, în deja tradiționala conferință de presă improvizată, susținută de la volanul mașinii sale.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]