Acasa » FRF

Mihai Stoichiță, o nouă reacție după ce a fost acuzat că știe toate neregulile de la loturile naționale, dar nu face nimic. „Am mai avut astfel de cazuri! Faceţi o reclamaţie scrisă şi eu intru într-o anchetă!”

Mihai Stoichiță, o nouă reacție după ce a fost acuzat că știe toate neregulile de la loturile naționale, dar nu face nimic. „Am mai avut astfel de cazuri! Faceţi o reclamaţie scrisă şi eu intru într-o anchetă!”

Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul Federației Române de Fotbal, a reacționat după ce a fost acuzat că acoperă toate neregulile de la loturile naționale ale României.

Mihai Stoichiță, o nouă reacție după ce a fost acuzat acoperă toate neregulile de la loturile naționale ale României

După ce Marius Iurea a vorbit pentru ProSport despre neregulile care au avut loc la loturile naționale ale României și l-a acuzat pe Mihai Stoichiță că știe tot ce se întâmplă, dar nu face nimic, directorul tehnic din cadrul FRF a reacționat.

Oficialul Federației Române de Fotbal îi cere lui Marius Iurea să facă o reclamație împotriva lui, iar apoi i se va decide soarta în urma unei anchete. Totodată, Mihai Stoichiță susține că există interes ca să se lovească în FRF.

„Am avut nu ştiu câte reclamaţii de genul ăsta. Nimeni nu scrie pe hârtie. Eu nu pot să condamn oamenii pe vorbe. Cum ar fi să te condamn pe dumneata pe o bârfă? Nu vreau să-l jignesc pe domnul Iurea, dar cum sa condamn pe vorbe? Nu vă supăraţi.

Am mai avut astfel de cazuri. Scrieţi pe hârtie, faceţi o reclamaţie scrisă şi eu intru într-o anchetă. Nimeni n-a mai venit a doua zi să aducă această hârtie. Nimeni în şase ani de când sunt la FRF. Nu ştiu ce interese sunt, pentru că sunt cam legate treburile astea. Au apărut dintr-o dată, atac împotriva lui Geolgău, împotriva mea, împotriva lui Burleanu eram obişnuit. Dintr-o dată, pentru ce? Şi evazive, că Stoichiţă i-a răspuns evaziv, păi cum era să-i răspund? Punctual? La ce să-i răspund punctual? 

I-am vorbit frumos, a venit copilul, l-am băgat la selecţie, mi se pare că a mai şi fost selecţionat după, că nu urmăresc, nu e treaba mea, e treaba celor de la loturi. La mine vin la sfârşit cu prezentarea rezultatelor, cu analiza, aia mă interesează pe mine. Păi eu am timp să stau în fiecare zi să văd cine ce face, ce jucători, sunt eu antrenorul loturilor naţionale?”, a declarat Stoichiţă, la Sport Total FM

Ce a scris ProSport despre DOSARUL „MITĂ LA LOTURILE NAȚIONALE”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania