Sorana Cîrstea a revenit în țară, după eliminarea de la Miami Open! Prima reacție a româncei: „Am un gust amar legat de semifinală, pentru că simțeam că pot mai mult!”

Sorana Cîrstea a revenit în țară, după eliminarea de la Miami Open! Prima reacție a româncei: „Am un gust amar legat de semifinală, pentru că simțeam că pot mai mult!”
  • Publicat:

Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 74 WTA) a revenit în România, după eliminarea de la Miami Open și a oferit primele declarații după ce a ratat calificarea în finala turneului american.

Sorana Cîrstea a revenit în țară, după eliminarea de la Miami Open! Prima reacție a româncei

Sorana Cîrstea a pierdut meciul din semifinalele turneului Miami Open cu Petra Kvitova (33 de ani, locul 12 WTA), scor 5-7, 4-6.

La revenirea în țară, Sorana Cîrstea a vorbit despre performanța de a ajunge până în semifinalele competiției din Statele Unite ale Americii, dar și despre colaborarea cu antrenorul Thomas Johansson.

„Am spus-o de la începutul anului, am muncit extrem de mult ca să fiu aici şi mă bucur că în sfârşit rezultatele sunt pe măsura muncii. Normal, a fost o lună foarte frumoasă şi plină de un tenis de calitate. Am un gust amar legat de semifinală, pentru că simţeam că pot mai mult. Însă asta este, învăţ din greşeli, şi sper ca de acum înainte să pot să menţin acest nivel de tenis.

Eu îmi ştiu potenţialul, îmi ştiu nivelul de joc, ştiu ce pot să fac şi din cauza aceasta am şi tras extrem de mult, am încercat să îmi iau un antrenor nou, o echipă de calitate, pentru că simţeam că potenţialul meu este mult mai sus de clasamente sau de rezultatele pe care le-am avut în trecut. Am reuşit să arăt acest lucru la două turnee consecutive, la două turnee foarte mari. Sper să continui pe linia asta!

Am început cu Thomas în octombrie, iniţial aveam o accidentare la umăr care din septembrie m-a scos din circuit. Cred eu că are o viziune extrem de bună asupra jocului şi are extraordinar de multă experienţă la nivel înalt, însemnând semifinale, finale de turnee mari. Mereu am avut un potenţial uriaş, însă poate uneori lucrurile erau destul de dezordonate şi el a venit şi a aranjat acest puzzle ca să ajung la potenţialul pe care mi-l doresc.

Da, absolut, simt că există o chimie specială. Nu vreau să iau nimic… pentru că mereu am vorbit extrem de frumos şi de antrenorii mei de dinainte, am avut nişte antrenori de nota 10, sunt foarte recunoscătoare. Însă, da, cu Thomas am făcut acest click, a venit cu această experienţă de jucător de TOP 10, cu această mentalitate un pic mai relaxată, dar în egală măsură mult mai matură. Şi să spun că ne completăm foarte bine”, a spus Sorana Cîrstea, la revenirea în țară.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×