La scurt timp după calificarea fiicei sale în semifinalele de la Miami, Liliana, mama Soranei Cîrstea, a oferit un interviu în exclusivitate pentru ProSport. Omul care a susținut-o încă de la primii pași pe zgură pe tenismena noastră spune că, la 32 de ani, înainte de parcursul uluitor din America, fata ei a vrut să se dedice studiilor și s-a înscris la Harvard. A renunțat pentru a continua visul din tenis: „mai am puțin și vreau să trag, să fac tot ce se poate”.
Încep prin a vă felicita și vreau să vă întreb cât de mare este bucuria?
Mulțumesc! Suntem fericiți, toți, toată familia. În primul rând pentru ea, știm că a muncit enorm, o carieră atât de lungă, accidentări. Și, în afară de finala aia de la Toronto, din 2013, nu am avut parte de ceva de mare amploare. Turneele pe care le-a câștigat au fost de 250, nu au fost foarte mari. A muncit continuu și își dorea acest moment.
Ce s-a schimbat, ce a fost hotărâtor în acest parcurs?
Să știi că, apropo de moment, Sorana simțea. Cred că s-au aliniat planetele cu Thomas (n.r. antrenorul Thomas Johansson). Eu am o vorbă pe care i-am spus-o Soranei de când era mică și muncea: va ieși soarele și pe strada ta. Acum e primăvară… și a răsărit!
Spuneți că nu au existat momente în care să se descurajeze?
Anul acesta, chiar am avut un gol în stomac, atunci când un comentator a spus că este a șaisprezecea participare a ei la Australian Open. Realizezi, să faci, atâția ani, drumul ăsta până acolo. E tare greu. Și ea a vrut ca, la sfârșitul carierei, că are totuși o vârstă, să tragă, să dea tot ce poate. Acum este într-o fază în care este sănătoasă, s-a refăcut după accidentarea de la umăr, de anul trecut, a muncit în extrasezon și, mă repet, dar trebuie să o fac, cel care i-a aliniat planetele a fost Thomas Johansson, care este un om extraordinar.
Sunt extaziată mai mult pentru munca pe care am depus-o în ultima vreme, am muncit foarte, foarte dur începând din Octombrie anul trecut, de când am început colaborarea cu Thomas Johansson” – Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea, la 14 ani, la prima sa participare la Australian Open
Sunt sportivi în tenis, în special în circuitul feminin, care își caută toată cariera un antrenor alături de care să aibă această chimie. Și nu-l găsesc…
Da, este foarte adevărat, pentru că atunci când ești în circuit, dacă nu ai pe cineva să comunice foarte mult cu tine, nu ai timp să stabilești chimia cu antrenorul. Nu au fost rezultatele, mergi mai departe, ai alte așteptări și alte căutări. Ori, în momentul ăsta, Sorana e mult mai matură, mai așezată și foarte bine pregătită fizic față de tinerețe. Și are această dorință foarte mare. Dacă îmi permiteți, vreau să vă povestesc ceva!
Vă rog!
Am avut o discuție și ea a renunțat să își înceapă studiile, se înscrisese să înceapă în Octombrie. Și s-a retras pentru a da tot ce poate în tenis. Se înscrisese la Harvard. WTA are o colaborare cu Harvard. Și a zis că se poate înscrie la anul, dar vrea să se pregătească foarte bine anul acesta. „Mamă! Mai am puțin și vreau să trag, să fac tot ce se poate” Așa mi-a spus!
Extrag din discursul dumneavoastră și vă rog să mă corectați dacă greșesc, se gândea Sorana la retragere?
Nu neapărat mâine, înțelegi? Dar când ești măcinat de accidentări. Îți dau un exemplu, după ce s-a accidentat la umăr și nu știi cum evoluează, cum poți să te antrenezi, apoi, la un moment dat, nu te mai ajută corpul, chiar dacă există voință. Dar să vorbim de lucrurile bune! Ea, acum, la cele două turnee, a făcut un lucru extraordinar, cred că a jucat degajat, cu toate că avea puncte de apărat, ar fi ieșit din prima sută. Dar uite că toate s-au așezat pe un făgaș fericit.
Ce v-ați spus după meciul din sferturi, după victoria contra Arinei Sabalenka?
E fericită! Muncești pentru momentele astea, a fost neașteptat pentru un așa meci, dar a avut voință. Și acum se mai întâmplă fenomenul următor, când joci un meci și al doilea îl pierzi, nu ai timp să simți jocul, să îți intri în mână, să te întărești mental. Acum, după ce a făcut atâtea meciuri bune în America, are încredere în ea și vede că e pentru prima dată când a bătut atâtea jucătoare din Top 10, simte că e pe drumul ei, pe drumul cel bun.
Sorana, alături de mama sa, a iubit racheta de mică
Cum v-ați descurcat dumneavoastră în fața televizorului?
Crede-mă că m-am călit. Eu și tatăl ei trăim, în continuare, cu mari emoții, fiecare la televizorul lui.
Nu urmăriți partidele Soranei împreună cu soțul?
Nu! Fiecare cu televizorul lui, cu emoțiile lui. Avem senzația că e mai bine așa, în felul ăsta, conectați la două televizoare, transmitem mult mai multă energie pozitivă (n.r. râde). Am luat această decizie în urmă cu mai mult timp pentru că și jocul ei era de la agonie la extaz. E un sport individual, nu e ca la fotbal, să faci galerie (n.r. râde cu poftă). E copilul meu și îmi doresc ce e mai bun pentru el, dar în momentul ăla am emoții diferite față de soț. Așa că, fiecare la televizorul lui și, la final, ne bucurăm împreună. Suntem fericiți! Tot ce a realizat în America e minunat, ce urmează va fi cireașa de pe tort. Noi, ca părinți, simțeam tot, ea la fel, dar una este starea din teren, când joci, alta este la antrenament. Era puțin dezamăgită după două luni, când nu a avut rezultatele dorite, cu toate că s-a pregătit foarte bine.
Când ați văzut-o ultima oară și ce o să-i pregătiți când se întoarce în țară?
Când se întoarce acasă o să petrecem în familie. Pe 7 Aprilie e ziua ei. Ne-am văzut înainte să plece în America, a venit la Târgoviște. Ea a depășit momentul în care venea acasă și spunea ce își dorește, acum, acasă înseamnă să ne luăm în brațe, să stăm să povestim. Mi-a spus că mâncare găsește oriunde… „dar pe voi vă văd atât rar”.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER