În campaniile post-Generația de Aur, România s-a specializat în starturi false, care i-au subminat încă de la primii pași calculele de calificare la turneele finale. Fie, acasă, am remizat cu Albania (1-1, CE 2012) și Muntenegru (CM 2018) sau am pierdut lamentabil cu Lituania (0-3, CM 2010), fie am încasat-o oriunde cu granzii (0-3 cu Italia – CM 2002, 1-2 cu Suedia – CE 2020, 0-1 cu Germania – CM 2022), ”tricolorii” s-au împiedicat constant în primele două jocuri din preliminarii. Excepțiile au fost pentru CM 2006 (2-1 Finlanda, 2-0 Macedonia acasă) și CM 2014 (2-0 în Estonia, 4-0 cu Andorra). Prima dată ne-am topit pe drum, a doua oară am prins barajul pentru Mondiale, pierdut apoi în dubla cu Grecia. Au fost lecții care ne-au costat extrem de scump, adică ratări pe bandă rulantă ale întâlnirii cu masa bogaților.
Acum, pe lângă frustrările legate an după an și calitatea în cădere, România avea de luptat inclusiv cu blestemul începuturilor șifonate, uneori imposibil de recuperat până la linia de sosire. Iar Edi Iordănescu, cu Euro 2024 la orizont, avea de gestionat și această presiune șireată, căci necazurile ne-au lovit în trecut și cu liliputani ai Europei. Sau cu piticii de grădină ai continentului! Prin urmare, după un succes de serviciu în Andorra, Belarus era borna care ne putea arunca din nou în Infern, chiar dacă trupa din țara dictatorului Lukașenko n-a mai învins pe nimeni de doi ani într-un meci oficial. România era, nu-i așa?, maestră în a reda altora vieți neașteptate.
Cu 28.000 de spectatori în tribune și cu un dram de frig în atmosferă, coadă a unei ierni care nu se lasă dusă, „galbenii” n-au pășit însă pe lângă calea dreaptă de această dată. Conturile s-au tranșat repede, încă din primele 20 de minute, când golurile lui Stanciu și Burcă au pus pe tabelă diferența de respect între cele două formații. Campionul de la Wuhan a deschis balul dintr-o lovitură liberă executată cu efect din lateral stânga, de unde, cu o ”paranteză” ruptă din cărțile de geometrie, l-a făcut de rușine pe Plotnikov. Apoi, imediat, Burcă a pus un picior acrobatic la o centrare a lui Răzvan Marin și a dublat avantajul, celebrat cu un deget țintit spre tribună, dedicație specială probabil pentru un spectator apropiat.
În rest, a fost mai degrabă o seară de antrenament cu public, în care Alibec a apărut însă destul de rar la finalizare, Man a avut momente în care părea ubicuu, Răzvan Marin a arătat mai dezinvolt decât trăda bosumflarea fără sens din Pirinei, iar Moruțan n-a arătat, totuși, că are stofă de titular incontestabil în versiunea 2023 a României. Oaspeții s-au trezit oarecum abia după pauză, când au băgat în corzi de 2-3 ori defensiva lui Edi, care s-a îndoit în special pe culoarul dintre Manea și Drăgușin. A fost și locul de unde, în minutul 86, Morozov l-a executat cu un lob perfect pe Ionuț Radu, suficient pentru a îngroșa gluma în finalul unui meci care ar fi trebuit să însemne o defilare cap-coadă pentru ”tricolori”.
Au rezultat însă minute de prelungiri cu broboane de emoție pe frunte și cu o echipă a României masată absolut inexplicabil în propria jumătate de teren. Asta după ce s-a jucat aproape tot meciul aproape de careul unui adversar modest! E clar, se anunță, în iunie, o dublă deplasare teribilă, în Kosovo și Elveția, unde nu va mai fi loc de drăgălășenii, neatenții, decuplări de la miză și, Doamne ferește!, autobază ridicată în fața porții.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER