După 14 ani, FCU se află din nou în fața unui meci decisiv și îi trebuie tot un punct: „Atunci ne-a lipsit pragmatismul, dar am mare încredere în generația actuală!” | SPECIAL

După 14 ani, FCU se află din nou în fața unui meci decisiv și îi trebuie tot un punct: „Atunci ne-a lipsit pragmatismul, dar am mare încredere în generația actuală!” | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Craiova 1948, formația patronată de Adrian Mititelu, va disputa un alt meci decisiv în prima ligă, dar de această dată în fața oltenilor din Bănie nu se va mai afla FC Vasului, ci Sepsi.

Ovidiu Dănănae are mare încredere în actuala generație a alb-albaștrilor

În urmă cu 14 ani, pe data de 10.06 2009, FC Universitatea Craiova, echipa patronată atunci tot de Adrian Mititelu a disputat în Bănie un meci decisiv cu FC Vaslui, iar în cazul în care oltenii ar fi obținut un punct, alb-albaștrii s-ar fi calificat în cupele europene.

De această dată, la 14 ani distanță de la acel meci, echipa lui Adrian Mititelu se află din nou în fața unui meci crucial, iar la fel ca atunci și acum oltenilor le trebuie tot un punct pentru a-și îndeplini obiectivul: calificarea în play-off.

Ovidiu Dănănae, fost jucător la FC Universitatea Craiova, cel care a evoluat în urmă cu 14 ani în partida cu FC Vaslui, a vorbit pentru ProSport de acel meci, dar a vorbit și despre generația actuală a „leilor din Bănie”, cea care va întâlni joi seară, de la ora 21:00, în deplasare Sepsi.

„Știința are în componență câțiva jucători cu mare experiență!”

Actualul antrenor principal al celor de la U Craiova 1948 II este convins că actuala generație a alb-albaștrilor își va îndeplini obiectivul. „Vă dați seama că la acest meci cu Sepsi inima mea va bate puternic, iar eu sper că această generație de acum va răzbuna generația mea.

Atunci și noi am fost tot la un punct de îndeplinirea obiectivului, dar acum după ce și eu am devenit antrenor consider că dacă în acel meci cu Vaslui jucam mult mai pragmatic nu cred că mai ratam obiectivul. Însă, noi eram pe atunci foarte tineri și ne plăcea jocul pe atac. Îi aveam pe frații Costea, dar și pe Wobay, jucători care făceau spectacol în ofensivă. Chiar și eu urcam de pe postul de fundaș dreapta destul de des în atac. Voiam să dăm gol foarte repede, mai ales că stadionul a fost arhiplin la acel meci. Și din păcate socoteala din vestiar nu s-a potrivit cu cea de pe teren, iar noi am pierdut.

Dar acum cu Sepsi băieții noștri trebuie să fie mult mai lucizi și pragmatici față de cum am fost noi în meciul ăla cu Vaslui. Să nu uite că presiunea este la Sepsi, deoarece ea are mare nevoie de victorie și va trebui să atace. Noi trebuie să intrăm cu calm pe teren și să ne facem jocul. Ne este suficient și un punct. Juan Bauza are vârsta perfectă (n.r 26 de ani) pentru un jucător de calibrul său și pentru un meci cu o asemenea miză. Nu uitați că îl avem și pe Achim, jucător care are peste 300 de meciuri în Liga 1. Îl avem și pe Yassine Bahassa. A ajuns și el la 30 de ani. Chițu e și el un alt jucător cu experiență. Pe spate e Duarte.

Eu sunt convins că avem echipă de play-off, iar Adrian Mititelu a oferit condiții la echipă așa cum nu vezi la multe formații din prima noastră ligă. Acest om a investit foarte mult în fotbal și chiar merită ca eforturile sale să fie încununate cu succes. Totuși, la cât a suferit acest om, dar la și cât de mult a investit în fotbal din 2005 și până în prezent, nu are cum să nu reușească. Adrian Mititelu este un allt stil de patron.  Adrian Mititelu nu și-a criticat public jucătorii. Din contră, el a ieșit mereu și și-a apărat fotbaliștii, chiar dacă uneori au jucat mai puțin bine. Eu le doresc multă baftă băieților noștri și îmi doresc ca ei să răzbune generația mea”, a spus Dănănae, pentru ProSport. Sepsi-U Craiova 1948 se va disputa joi seară, cu începere de la ora 21:00.

Universitatea Craiova –  FC Vaslui 0 – 1 (0-1)
A marcat: 
0-1 Wesley Lopes (11)

U Craiova: Bornescu – Dănănae, Găman, Stoica, Şoavă – Dilevski (Gângioveanu 68) , Prepeliţă, Rose (N’Jock 80) – Wobay, Fl. Costea, M. Costea (55 Baird). Antrenor: Ionel Gane

FC Vaslui: Kuciak – Buhuş, Farcaş, Zubar, Hugo Luz – Ljubinkovic, Ghencev, Pavlovic – Wesley, Burdujan (Bălace 80), Temwanjera (Kirovski 54). Antrenor: Cristi Dulca

Cartonaşe galbene: Dănănae 40, Şoavă 70 – Pavlovic 53, Farcaş 69, Wesley 69, Ljubinkovic 70, Kuciak 75
Arbitri: Andrea De Marco – Massimo Biasutto, Alessandro Lion (Italia)
Stadion: „Ion Oblemenco”, Spectatori: 30.000

+

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×