Andrei Coubiș, jucătorul cu cetățenie româno-italiană, o să joace contra lui Atletico Madrid în sferturile UEFA Youth League

Andrei Coubiș, jucătorul cu cetățenie româno-italiană, o să joace contra lui Atletico Madrid în sferturile UEFA Youth League
  • Publicat:

Andrei Coubiș, jucătorul cu cetățenie româno-italiană, s-a calificat cu AC Milan Primavera în sferturile UEFA Youth League și o să joace împotriva celor de la Atletico de Madrid.

Andrei Coubiș și-a revenit din accidentarea care l-a ținut pe bară ceva timp: „Am avut o accidentare de lungă durată”

Andrei Coubiș joacă la AC Milan Primavera și are dublă cetățenie, română și italiană. Gazzetta dello Sport a anunțat în luna decembrie că fundașul în vârstă de 19 ani a renunțat la echipa națională de fotbal a României.

Acum două săptămâni, căpitanul formației milaneze își revenea din lunga accidentare pe care a suferit-o, iar acum poate reveni pe terenul de joc. Sezonul acesta, românul cu cetățenie italiană a făcut parte din lotul primei echipe la trei meciuri din grupele Champions League, iar ultimele două meciuri de la Primavera le-a jucat în întregime.

„Il Diavolo” a  pierdut cu 2-1 în campionat contra celor de la Fiorentina U19, iar în UEFA Youth League a jucat în optimi contra celor de la Rukh Lviv și a câștigat cu 1-0. După ce i-a eliminat pe ucraineni, AC Milan Primavera s-a calificat mai departe în sferturile de finală. Italienii o să o întâlnească pe Atletico Madrid în următoarea fază eliminatorie a competiției.

„Sunt foarte fericit că am revenit să joc. Astăzi (n.r. – în meciul cu Rukh Lviv din Youth League) nu puteam să las echipa în 10, în ciuda unor mici probleme. Forța pe care o are Milan este imensă.

Construim o familie, ceea ce de multe ori ne duce la victorie în Europa. În fața porții mai avem loc pentru îmbunătățiri, dar, dacă nu primești gol, înseamnă că prestația din defensivă a fost perfectă”, a explicat Coubiș pentru Milan TV.

Andrei Coubiș ar prefera să joace pentru naționala Italiei: „A mers pentru a vorbi să joace în tricoul Italiei”

Gazzetta dello Sport a scris despre Andrei Coubiș cum că s-ar fi dus să vorbească pentru a juca în tricoul Italiei. Fundașul a evoluat de câteva ori pentru naționalele U19 și U20.

„Coubiș, copilul uriaș al Milanului, este disputat de două echipe naționale. Căpitanul echipei Primavera are două pașapoarte, român și italian, dar ar trebui să aleagă în cele din urmă Squadra Azzurra. 

În acest an, Pioli a început să-l acomodeze la prima echipă: debut până la finalul sezonului? După câteva prezențe la naționalele Under 19 și Under 20 ale României, băiatul a mers direct la FIGC (n.r. – federația italiană) pentru a vorbi despre trecerea sa în tricoul Italiei. Edward Iordănescu, selecționerul României, s-a resemnat”, a scris Gazzetta dello Sport în decembrie 2022.

Fotbalistul a făcut mărturisiri în legătură cu dubla sa cetățenie și a declarat că părinții lui sunt din Suceava, iar el s-a născut la Milano.

Părinții (n.r. originari din Suceava) au ajuns la Milano înainte să mă nasc eu. Apoi, ei m-au trimis în țară, iar ei au rămas acolo să lucreze. Dar, după aceea m-am întors în Italia. De atunci, an început școala și merg înainte cu fotbalul.

Când mergeam la școală în Italia îi vedeam pe colegii mei cum jucau fotbal. Îmi plăcea, eram bun și am rugat-o pe mama să mă înscrie și pe mine”. În țară vin în fiecare an, am bunicii, unchii, verișorii, dar mai mult stăm cu bunicii.

Nu stăm rău acolo. Taică-meu a făcut o casă, îl ajut cu treburile pe afară, iarba, îl ajut la lemne, la subsol, unde avem mereu treabă, cum pot, îl ajut”, a povestit Andrei Coubiș, în urmă cu un an, într-un interviu pentru FRF TV.

  • Coubiș este căpitanul celor de la AC Milan Primavera, iar acesta a semnat o prelungire de contract cu „rossoneri” cu termen de valabilitate până în vara anului 2027

 

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…