Nemulțumirile lui Dan Petrescu înaintea meciului cu UTA: „N-am avut timp de nimic, am stat toată ziua pe drum”. Ce l-a făcut să o compare pe „Bătrâna Doamnă” cu Chelsea și pe ce jucători nu se poate baza

  • Publicat:

Dan Petrescu a susținut miercuri conferința de presă premergătoare meciului dintre CFR Cluj și UTA Arad, programat joi, de la ora 17:00, în etapa cu numărul 28 din Superliga.

Nemulțumirile lui Dan Petrescu înaintea meciului cu UTA Arad

Așa cum a obișnuit în ultimii ani, „Bursucul” a avut câteva motive de nemulțumire înaintea acestui joc. Cea mai mare problemă a sa a fost reprezentată de programul foarte încărcat din această perioadă a sezonului.

De asemenea, Dan Petrescu a ținut să sublinieze că nu se poate baza pentru acest meci pe câțiva jucători importanți, din cauza accidentărilor și suspendărilor. Pe de altă parte, el a ținut să își laude, în stilul caracteristic adversarii, despre care a spus că ar fi meritat o altă poziție în clasament, nu înainte însă de a preciza că arădenii au avut mai multe zile de odihnă decât jucătorii săi înaintea meciului direct.

În aceeași ordine de idei, Petrescu a comparat sezonul făcut de UTA Arad în Superliga cu cel al lui Chelsea din Premier League.

„E incredibil acest lucru (n.r. locul UTA-ei din clasament). Vă dați seama că n-am avut timp de nimic. Am stat toată ziua pe drum. Azi dimineață am văzut două meciuri, am văzut lotul. Chiar sunt șocat de poziția lor din clasament.

Nu înțeleg la asemenea jucători cum au ajuns acolo, dar se poate întâmpla la orice echipă. Eu mă gândesc la Chelsea, care are jucători fantastici și e pe locul 11.

Sunt lucruri pe care nu le poți explica. Nici eu nu pot explica cum UTA a putut să piardă cu Farul, unde nu merita. Cu Chindia trebuia să câștige, a avut ocazii, penalty neacordat. Cu Sibiul, la fel. Au avut și ghinion, clar.

Au antrenor și jucători foarte buni, iar față de noi au și trei zile în plus de odihnă. Sunt îngrijorat de acest aspect. Sunt accidentări, suspendări, iar viața noastră va fi foarte grea mâine.

Pe Bîrligea sper să-l rezolvăm până la meciul cu U Cluj. E deja în Serbia (n.r. la Marijana Kovacevic). Pe Krasniqi încercăm să-l recuperăm, nu știu dacă va juca. Boateng e suspendat. Manea a fost și el accidentat, să vedem dacă astăzi se antrenează”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.

Laude la adresa „Bursucului” înaintea partidei cu UTA Arad

Antrenorul campioanei României a fost lăudat înaintea meciului cu UTA Arad de Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar de la Dinamo și omul care s-a ocupat în trecutul apropiat și de insolvența de la CFR Cluj.

Eu voiam să îl laud, pentru că trăind câțiva ani alături de CFR, ceea ce am simțit a fost că în ADN-ul clubului este înscris un sentiment de competiție foarte acerbă și Dan Petrescu se potrivește ca o mănușă spiritului respectiv.

Am cunoscut echipe mai boeme, echipe care nu sunt concentrate atât de tare… (n.r. Universitatea Cluj este considerată o echipă boemă) Exact, e o echipă foarte frumoasă, care are o anumită istorie în spate, unde sentimentul naționalist e foarte puternic, are o cu totul altă direcție.

În schimb, la CFR, totul este foarte competitiv și nu rezistă decât cei care participă la această competiție din toate puterile, iar Dan Petrescu a fost cea mai potrivită persoană pentru spiritul clubului. El a reușit să zugrăvească spiritul clubului pe teren”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online