Alexandru Maxim și-a dat acordul pentru a evolua sub comanda lui Mircea Lucescu, la Dinamo Kiev, dar transferul nu s-a mai făcut! Cum a ajuns, de fapt, la Beșiktaș Istanbul

Alexandru Maxim și-a dat acordul pentru a evolua sub comanda lui Mircea Lucescu, la Dinamo Kiev, dar transferul nu s-a mai făcut! Cum a ajuns, de fapt, la Beșiktaș Istanbul

Alexandru Maxim (32 de ani), proaspăt împrumutat de Beșiktaș Istanbul, putea ajunge în Ucraina în această iarnă, la Dinamo Kiev, unde a fost dorit insistent de Mircea Lucescu.

Acord secret între Mircea Lucescu și Alexandru Maxim. De ce nu a mai ajuns la Dinamo Kiev

Pe 17 februarie 2023, Alexandru Maxim a semnat cu Beșiktaș Istanbul, unde va evolua sub formă de împrumut până la finalul sezonului, însă înainte ca această mutare să se materializeze, mijlocașul român și-ar fi dat acordul pentru un transfer la Dinamo Kiev, unde ar fi urmat să evolueze sub comanda lui Mircea Lucescu.

Maxim a avut parte de o formă foarte bună în tricoul lui Gaziantep, reușind să înscrie 5 goluri și să ofere 10 pase decisive, în totalul de 25 de meciuri jucate în acest sezon. Însă, cutremurul devastator din Turcia a produs o schimbare la nivelul echipelor din sud-estul țării. Clubul de fotbal din Gaziantep, oraș aflat la mică distanță de epicentrul cutremurului devastator din februarie, le-a permis mai multor jucători străini să plece la alte echipe sub formă de împrumut, până la finalul sezonului. Potrivit jurnalistului ucrainean Mihailo Spivakovski, care organizează frecvent emisiuni pe canalul său de Youtube, TaToTake, Mircea Lucescu a aflat de intenția celor de la Gaziantep și a început personal negocierile pentru două transferuri. Alexandru Maxim și Lazar Markovic au fost țintele lui „Il Luce”, iar conform sursei citate, legendarul antrenor ar fi reușit să ajungă la un acord cu jucătorii.

Maxim și Markovic și-ar fi dat acceptul să semneze până în vară în Ucraina, însă Dinamo Kiev ar fi trebuit să le ofere un bonus financiar care să îi convingă să se mute într-o zonă de risc, având în vedere războiul pe care Rusia îl desfășoară în țara vecină României. Mircea Lucescu le-a transmis acest aspect celor din conducere, dar șefii lui Dinamo Kiev au întârziat să ia o decizie, astfel că, potrivit jurnalistului Mihailo Spivakovski, Maxim și Markovic au ales să accepte alte propuneri pe care le aveau pe masă.
Mijlocașul român a semnat cu Beșiktaș Istanbul, în timp ce Lazar Markovic, fost mijlocaș la echipe ca Liverpool sau Sporting Lisabona, a ajuns în tabăra lui Trabzonspor.

Maxim va încasa 400.000 de euro din partea lui Beșiktaș

Șefii lui Beșiktaș Istanbul îi vor plăti 400.000 de euro salariu lui Alexandru Maxim, pentru următoarele patru luni de contract. În acest fel, oficialii „vulturilor” speră să ajute din punct de vedere financiar clubul Gaziantep, care s-a retras deja din campionat și din Cupa Turciei, din cauza cutremurului devastator din februarie:

„Transferul lui Alexandru Maxim a fost finalizat. Clubul nostru a semnat un contract de transfer temporar cu fotbalistul Alexandru Maxim până la finalul sezonului 2022-23, inclusiv pentru a sprijini financiar clubul Gaziantep FK, care s-a retras din campionat din cauza dezastrului provocat de cutremurul care a cuprins ţara noastră”, a transmis clubul Beșiktaș, în momentul în care a oficializat împrumutul lui Maxim.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania