Ce-ar fi să avem o singură Universitatea Craiova?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

În vrăjmășia, divorțul și depărtarea care ne străbat vremea și fotbalul, ca o prostie viralizată pe un tik-tok mai profund al firii, prin regatul monstruos al acronimelor și abrevierilor, la umbra ciudățeniilor nocive, de ce să nu tânjesc la o ciudățenie acoperită legitim în titluri de “fabulos” și “uluitor”: o singură Universitatea Craiova?

La câte păreau de necrezut, o singură Universitatea Craiova

“Nu se poate, imposibil!” Dar de ce să nu se poată? Mai ales când s-au putut atâtea “imposibile” în fotbalul nostru, numai în ultimii 30 de ani?

Dacă în 2011 Oțelul Galați juca în Liga Campionilor contra lui Manchester United cu Rooney și Alex Ferguson, iar peste 5 ani avea deplasare la Siretul Piscu în Liga 4. Dacă Petrolul, Rapid sau U Cluj au căzut și s-au ridicat. Dacă Urziceniul și Astra au luat titlul și-apoi s-a ales praful. Dacă Steaua și FCSB. Dacă două-trei Dinamo. De ce să nu se poată și o singură Craiova?

Nu sunt atât de naiv și nici suficient de bătrân cât să fiu devorat de nostalgie. În fond, nici n-am trăit cu ochii Craiova Maxima. Dar când avem un patron precum Mititelu, care iubește Universitatea cu ființa lui și-a familiei dincolo de judecată, și un patron ca Rotaru, care a făcut un club modern fără gândul îmbogățirii din Universitatea, ar fi imposibil?

PRO TV a făcut ofertă pentru drepturile TV ale meciului FCSB – Auda. Vrea să-l transmită doar pe Voyo: ce a decis Gigi Becali!

11:21

Imagini de senzație cu veteranii de război din Insulele Falkland! Au sărbătorit succesul incredibil al Argentinei în fața Angliei: „Au luptat la fel ca noi!”

11:11

Până la urmă ține de ce vrei să rămâi

Au mai fost săbii în aceeași teacă și s-a putut în fotbalul nostru, ba chiar cu rezultate. Iar argumentul rivalității dintre aceiași olteni ai aceluiași oraș având obiect aceeași echipă până la urmă e absurd fie și când citești propoziția asta. Dacă o singură Craiova ar juca, n-ar fi toți pe stadion? Cu facțiuni, cu brigăzi, cum se organizează ultrașii, accept, nu o idilică mare alb-albastră. Dar ar fi acolo?

Bănuiesc eu că cei mai mulți dintre suporterii de azi, la fel ca mine, doar au crescut cu poveștile lui Ștefănescu și Balaci pe teren. Majoritatea au avut poate în Craiova anilor ‘90 o singură echipă. Dând la o parte convulsiile vremelnice ale conducătorilor de-atunci, nu era totuși mai bine când știai că Universitatea are meci și nu-ți puteai imaginea FCU, CSU…

De ce să nu devină și să rămână aceste generații de suporteri ai Craiovei parte a timpului când s-a făcut ceva bun împreună și nu doar soldați ai unei încrâncenări din care vor povesti nepoților… mai nimic?

Prezentul e simbol hâd pentru două jumătăți

Iar acum e mai nimic, dacă suntem drepți și curajoși în fața patimii, fiecare. O echipă pare de sezoane bune că a atins un plafon pe care mai nimeni nu-și poate explica de ce nu îl străpunge: calificări în play-off, vise logodite cu amăgiri și prăbușiri, zig-zag-uri scurte de tot prin Europa. Cealaltă echipă, ascensiune și nerv, dar când e aproape de foarte bine, când simte că n-are totul pentru asta.

O echipă are în spate un club mai bine și eficient clădit, cealaltă impresionează cu infrastructura unui complex admirabil. Una a fost mai ofensivă, acum s-a stins, a doua crește în atac, sub un antrenor italian. Paradoxuri, incongruențe, entuziasm, orgoliu și inconstanță, toate pot intra în arsenalul de stereotipuri oltenești, dacă lărgim universul cornerelor.

Orice căsătorie se-ntâmplă mai lesne ca divorțul

Cum ar trebui să se facă imposibilul? Simplu. Mereu mai simplă e căsătoria decât divorțul. Admit că e ceva mistic în Oltenia, că e patria unei combustii care atunci când se canalizează bine spre lume naște uneori Raiuri iar aceeași combustie, întoarsă către sine, mistuie cu zarvă, sfadă și efervescența pieirii. E suficient ca Adrian Mititelu și Mihai Rotaru să își dorească asta, fără poezie.

Vor fi acuzați de olteni că s-au “vândut” unul altuia? Cum vine asta? Exceptând București și Cluj-Napoca, cele mai mari orașe din țară, aproape nicăieri nu putem cu două formații. Nici performanță, dar de cele mai multe ori nici prim eșalon. Să privim spre Timișoara, Iași, Brașov…

Asta e țara de azi, așa e fotbalul de-acum. La o furtună de afecțiune, trebuie măcar un dram de luciditate productivă. Ca să ne rămână cerul limpede după fulgere, nu un bilanț de copaci dezrădăcinați.

Universitate. Totalitate, comuniune, unitate.

Dacă trăia Adrian Păunescu și ar fi fost în puterea zbuciumului său, cu tot cu derapaje, geniu, egoism și curaj, ar fi încercat, sunt sigur de asta, să forțeze drumul spre o singură Craiova. Cum l-a făcut libero din mijlocaș pe Ștefănescu, după cum mărturisea marele fotbalist, cum l-a întors pe Hagi la națională, n-ar fi ratat șansa asta. Dar nu-l avem, ca să așteptăm măcar încercarea lui.

Am simțit să scriu primul meu editorial ProSport pe tema acestei victorii visate a firescului, din care nu cred că ar avea cineva de pierdut. Pentru că e firesc să fie o singură Universitatea Craiova, la fel cum de nefirești sunt atâtea care ne umplu fotbalul zilei.

Ce este, până la urmă, Universitatea? Înainte de orice, universitate înseamnă totalitate, comuniune, unitate. Din latină spre mereu.