Dinamo a ieșit victorioasă din derby-ul cu Steaua în „Liga Zimbrilor”

Dinamo a ieșit victorioasă din derby-ul cu Steaua în „Liga Zimbrilor”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a reușit să o înfrângă pe Steaua, scor 31-28, în cadrul rundei a 19-a din Liga Națională de handbal masculin. Din nefericire pentru „roș-albaștrii”, galeria acestora nu a fost prezentă la meci.

Dinamo a câștigat derby-ul cu Steaua

Runda cu numărul 19 din Liga Națională de handbal masculin a fost decisă în sala din Complexul Dinamo, unde „câinii roșii” s-au impus în fața „roș-albaștrilor” cu 31-28.

Galeria Stelei nu s-a putut prezenta la eveniment, iar din păcate echipa a trebuit să joace fără susținerea fanilor. CSA Steaua trece prin niște momente foarte grele, reușind să ocupe numai poziția a 6-a, după 11 victorii, o remiză și 7 înfrângeri.

Dinamo a reușit să se califice în play-off-ul pentru „sferturile” Ligii Campionilor și ocupă detașat primul loc în campionat, obținând 20 de victorii din 20 posibile.

Petar Nenadic, posibilul viitor transfer făcut de Dinamo

Sârbul Petar Nenadic s-a despărțit recent de Veszprem și a devenit astfel liber de contract, însă este foarte posibil ca acesta să ajungă în „Ștefan cel Mare”, unde se va reuni sezonul viitor cu Vladimir Cupara, colegul său de la echipa națională.

Handbalistul în vârstă de 36 de ani ar fi părăsit campioana Ungariei din motive disciplinare, el fiind recunoscut pentru temperamentul său vulcanic. El a marcat 803 goluri cu Veszprem.

Nenadic a mai avut ocazia să joace împotriva clubului din București, recunoscând că atmosfera făcută de „câini” a fost remarcabilă, meciul încheindu-se cu o remiză, 31-31. „Dulăii” nu au ajuns încă la o înțelegere concretă cu starul din Belgrad.

Dinamo are planuri mari pentru Final Four-ul Ligii Campionilor

Xavi Pascual are planuri mari pentru Dinamo, declarând că vrea să construiască o echipă capabilă de a luat cu asalt Final Four-ul Ligii Campionilor, lucru destul de greu de realizat în 2023.

În ciuda dificultăților întâmpinate de echipa din „Stefan cel Mare”, progresul acestora este evident, după ce au reușit să se califice în play-off-ul pentru sferturi, luând în considerare că a primit 47 de goluri de la Veszprem, în sezonul trecut, fără să reușească evitarea ultimelor două locuri, a fost eliminată din Europa în urma grupelor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România: „Fericită că am reușit să ajung”
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România:…
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…