Ciprian Tătărușanu a primit laude de la italieni, după ce a fost cel mai criticat jucător de la AC Milan: „I-a redus la tăcere pe contestatari!”

Ciprian Tătărușanu a primit laude de la italieni, după ce a fost cel mai criticat jucător de la AC Milan: „I-a redus la tăcere pe contestatari!”
  • Publicat:

Ciprian Tătărușanu, portarul român în vârstă de 37 de ani al lui AC Milan, a fost lăudat după victoria cu Monza.

Ciprian Tătărușanu a primit laude de la italieni, după ce a fost cel mai criticat jucător de la AC Milan

Meciul dintre Monza și AC Milan s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 23 din Serie A, iar „rossonerii” au învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către brazilianul Junior Messias, în minutul 31.

Acesta a fost cel de-al treilea meci consecutiv în care Ciprian Tătărușanu nu a încasat gol în poarta lui AC Milan, după 1-0 cu Torino, în campionat, și 1-0 cu Tottenham, în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Italienii au remarcat acest aspect și l-au evidențiat. Aceștia au notat că victoria de pe terenul celor de la Monza nu ar fi fost posibilă dacă Ciprian Tătărușanu nu ar fi blocat foarte bine poarta lui AC Milan.

„Păstrarea porții intacte pentru al treilea meci la rând ar fi fost imposibilă fără contribuția portarului, iar Ciprian Tătărușanu pare să-i fi redus la tăcere pe contestatari, cel puțin pentru moment.

«Protagonistul surpriză» a devenit mult criticatul Tătăruşanu, care nu a beneficiat de prea multă încredere din partea fanilor în acest sezon, având în vedere că a avut nişte evoluții care, cu siguranţă, nu au fost unele reușite.

Cu toate acestea, victoria cu 1-0 de ieri l-a făcut pe Tătarusanu să nu mai primească gol de 353 de minute în toate competițiile. Intervenția lui de la începutul jocului, în fața lui Ciurria, a fost fundamentală, iar cea de la final, în fața lui Petagna, a păstrat rezultatul”, au scris italienii de la sempremilan.com.

Stefano Pioli are încredere în Ciprian Tătărușanu

În urmă cu aproximativ o săptămână, antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli, a dat de înțeles că are încredere în Ciprian Tătărușanu.

Acesta a fost întrebat de ce AC Milan nu a mai transferat un portar, având în vedere faptul că Mike Maignan (27 de ani) este accidentat, iar Ciprian Tătărușanu nu oferă nicio garanție, Stefani Pioli a răspuns clar.

„Alegerea a fost a mea și a staff-ului tehnic. Avem încredere în Ciprian Tătărușanu și credem că Maignan se va întoarce în curând”, a spus Stefano Pioli, la conferința de presă premergătoare meciului cu Torino.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
×