Caz șocant la juniorii lui Dinamo: un antrenor și-a bătut jucătorul în pauza unui meci din Liga Elitelor U16! În 2019, agresorul, profesor la ”Eliade”, a fost suspendat 6 luni fiindcă a vrut să cumpere un arbitru la un meci U15 | EXCLUSIV

Caz șocant la juniorii lui Dinamo: un antrenor și-a bătut jucătorul în pauza unui meci din Liga Elitelor U16! În 2019, agresorul, profesor la ”Eliade”, a fost suspendat 6 luni fiindcă a vrut să cumpere un arbitru la un meci U15 | EXCLUSIV

Suntem pe 2 octombrie 2022, iar la Chiajna se dispută partida Concordia – SC Dinamo 1948 SA în Liga Elitelor U16. ”Câinii” reprezintă Academia clubului care evoluează în prezent în L2. Gazdele conduc la pauză cu 2-1, iar echipele merg la vestiare pentru odihna dintre reprize.

”I-a cărat o căruță de palme peste cap”

În cabina puștilor roș-albi se declanșează instant însă o furtună nemaivăzută. Antrenorul Marius Gogoașă intră vijelios în încăpere și începe să strige nervos la copiii de 15-16 ani. ”Dintr-o dată, când a ajuns în dreptul lui Alexandru Știrbu, s-a năpustit asupra lui și l-a luat efectiv la bătaie. I-a cărat o căruță de palme peste față, peste cap, pe unde apuca, în timp ce-l jignea și-l amenința. Băiatul s-a strâns ca un arici pe bancă pentru a mai para din loviturile lui Gogoașă, dar n-a putut să facă mare lucru, fiindcă antrenorul era literalmente dezlănțuit. A trebuit să încaseze și să suporte furia agresorului. Îi reproșa lui Alexandru, care joacă atacant, că n-a coborât suficient să ajute și defensiva, așa cum îi ceruse de pe margine”.

Tatăl recunoaște incidentul: ”E bine să iasă totul la suprafață”

Povestea e relatată de o sursă Pro Sport și completează tabloul altor istorii juvenile din fotbalul românesc, în care tinerii jucători devin victime ale violențelor tehnicienilor. Tatăl lui Alexandru, angajat al Ministerului de Interne, confirmă întregul scenariu. ”Cazul e perfect adevărat, dar n-aș vrea să mai fac niciun fel de comentarii. Au trecut deja patru luni de atunci, vă rog să mă înțelegeți! Oricum, e foarte bine să iasă totul la suprafață”, spune Adrian Știrbu.

După episodul brutal și bulversat de cele întâmplate, Știrbu jr n-a mai vrut să intre pe teren, unde Dinamo va pierde finalmente fără drept de apel, 1-6. Și-a sunat tatăl, care, alarmat, a apelat imediat la 112, iar la stadion a apărut în scurt timp un echipaj de Poliție. Au urmat declarații și confruntări, iar cazul a devenit astfel subiectul plângerii numărul 20220256/02.10.2022, înregistrată la Poliția Chiajna.

                                                 Adrian Știrbu, tatăl juniorului, în fotografia de la profilul de Whatssap

”Mi-am călcat pe inimă, mi-am zis să nu-l distrug”

La câteva zile distanță, Gogoașă avea să părăsească gruparea din Ștefan cel Mare, unde venise abia în urmă cu circa trei luni, după ce trecuse inițial pe la FCSB și Rapid. Între antrenor și familia Știrbu lucrurile s-au reglat în urma unei discuții telefonice, în care tatăl băiatului lovit a acceptat să facă un armistițiu cu Gogoașă pentru ca întreaga istorie să rămână cumva în interiorul clubului.

N-am vrut să merg, totuși, mai departe gândindu-mă că are și el familie, să nu-l distrug, deși nu merita să fac acest gest. Mi-am călcat însă pe inimă, dar nu știu dacă am procedat chiar bine. Sincer, dacă eram la stadion când s-a întâmplat incidentul, probabil că aș fi avut o reacție pe măsură”, explică Adrian Știrbu.

”Părinții celorlalți copii voiau să mușamalizeze totul”

Administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob, afirmă că ”am convenit cu Marius Gogoașă să încheiem colaborarea de comun acord, amiabil, pentru că varianta cu desfacerea contractului de muncă e foarte dificilă, stufoasă și necesită mult timp. Imediat cum am aflat de agresiune de la tatăl lui Știrbu am demarat o investigație, la capătul căreia am decis să ne despărțim de tehnician. Oricum, circulă informații că acest antrenor ar mai fi avut la activ și alte episoade similare în trecut. Nu dau verdicte, spun doar ce am auzit în timpul anchetei interne”.

Detaliază: ”E inadmisibil ce s-a întâmplat, dar ce a fost realmente șocant pentru mine a venit din partea părinților copiilor care au asistat la scenele de la Chiajna. Cu câteva excepții, au vrut să-l protejeze pe antrenor, să mușamalizeze totul, i-au instruit pe cei mici să nu zică mai nimic. Să nu se bage. Le-am și transmis câtorva că nu e bine cum procedează, pentru că mâine-poimâine propriul lor copil ar putea fi următoarea victimă. O spun cu regret: asta e mentalitatea multor părinți și acum înțeleg de ce se ajunge în timp la chestiuni foarte grave. Pentru că, deși violența nu are ce căuta în sport, mulți preferă să închidă ochii, iar sistemul dă astfel naștere la monștrii și auzim apoi de tineri jucători cu tendințe suicidale, în depresie sau alte necazuri. Și multe pleacă exact de la aceste atitudini de a ascunde mizeria sub preș”.

Gogoașă se apără: ”Nu l-am atins nici cu un deget, copilul a exagerat”

Între timp, Alexandru Știrbu a trecut la sfârșitul anului trecut și printr-o serie de sesiuni de consiliere psihologică, la cabinetul lui Silviu Ioniță, specialistul în domeniu al ”naționalei”, aflat într-o relație de colaborare și cu Dinamo. Clubul i-a pus la dispoziție această variantă de sprijin pentru a-l ajuta să traverseze momentele apăsătoare derivate din evenimentul cu antrenorul.

Puștiul e în continuare la Dinamo și nu dorește să discute despre agresiunea de la Chiajna. Asta în timp ce Marius Gogoașă a rămas deocamdată doar profesor la liceul cu profil sportiv ”Mircea Eliade”, unde activează de ani buni. El neagă cu fermitate că l-ar fi molestat pe Alexandru Știrbu.

Nu l-am atins nici cu un deget. Sigur, ca orice antrenor, îți mai cerți elevii, mai ridici tonul, dar sub nicio formă nu l-am lovit și nu l-am jignit pe băiat. A exagerat când i-a povestit tatălui, care mi-a și cerut scuze pentru amploarea pe care a luat-o cazul, în mod nejustificat. De fapt, copilul s-a enervat foarte tare fiindcă l-au luat colegii la mișto în vestiar, motiv pentru care n-a mai vrut să iasă pe teren la repriza a doua”, susține Marius Gogoașă.

El pretinde că despărțirea de Dinamo n-a avut nicio legătură cu incidentul de la Chiajna: ”Am plecat eu singur pentru că nu-mi place să fac muncă voluntară. Nu m-au plătit timp de o lună și jumătate, așa că nu mai avea niciun sens să rămân”.

Antrenorul Marius Gogoașă, în echipamentul lui Dinamo, imagine de pe rețelele de socializare.

6 luni pauză și 1.000 lei amendă pentru ”încălcarea normelor de integritate”

Dincolo de bătaia administrată lui Știrbu la Chiajna și de suspiciunile legate de comportamentul său coleric, profilul lui Gogoașă mai conține încă un episod negativ. În octombrie 2019, Comisia de Disciplină a Asociației Municipale de Fotbal București (AMFB) îl suspenda pentru 6 luni și-i aplica o amendă de 1.000 lei pentru ”încălcarea normelor de integritate” cu ocazia partidei FCSB 2 – Mircea Eliade la copii de 14 ani!

Președintele AMFB, Marian Lumînare, decriptează sancțiunea: ”Mi-aduc aminte dosarul, pentru că a fost o speță neobișnuită. L-a abordat înainte de partidă pe arbitrul Dragoș Voinea și i-a bătut apropouri evidente ca să-l ajute să câștige. Băiatul a înregistrat convorbirea, a raportat-o și astfel s-a ajuns la acea decizie. Nu s-au rostit sume de bani, doar solicitări directe de favorizare. Oricum, a fost o chestie foarte urâtă!”.

”N-a existat nicio corupție. A fost o făcătură!”

”I-a spus lui Voinea că-i dă niște bani dacă-l ajută să câștige”, susține însă contrariul o sursă Pro Sport, familiară cu cazul respectiv. Și completează: ”Era o luptă pentru primele locuri, iar miza personală a lui Gogoașă era probabil să obțină o clasare cât mai favorabilă, să intre în play-off, findcă asta îl ajuta la gradațiile lui pe linie didactică, să mai capteze niște bonusuri financiare sau creșteri salariale”.

”A fost o făcătură, pusă la cale de oameni care nu mă înghițeau. O înscenare! N-a existat nicio corupție. Nici eu n-am înțeles de ce m-au suspendat și nici nu m-a mai interesat subiectul, că era prea mare bătaie de cap să stau să mă judec cu fiecare”, conchide Gogoașă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania