Mihai Rotaru merge all-in: vrea să scape urgent de 4 fotbaliști în ultima zi de mercato!

Mihai Rotaru merge all-in: vrea să scape urgent de 4 fotbaliști în ultima zi de mercato!
  • Publicat:

După ce a reziliat contractul cu portarul lituanian Giedrius Aralauskis, conducerea clubului din Bănie a reuşit să-l convingă şi pe fundaşul dreapta helveto-croat Ivan Martic (32 de ani) să plece la Universitatea Cluj, unde oltenii l-au împrumutat în vara trecută pe Ştefan Vlădoiu, un alt fundaş dreapta, pe care Eugen Neagoe şi l-ar dori la echipă mai repede decât este prevăzut în acordul de împrumut, respectiv în vara viitoare.

Hanca şi Vînă nu sunt doriţi, dar nu vor să plece!

Universitatea Craiova şi-ar fi dorit să se debaraseze şi de cei doi jucători cu care se află în litigiu, Sergiu Hanca şi Ionuţ Vînă, însă aceştia nu acceptă rezilierea şi, mai mult ca sigur, cei doi vor continua în Bănie.

Un alt jucător care nu mai intră în vederile lui Eugen Neagoe este veteranul Bogdan Mitrea (35 de ani), adus în toamna trecută de la Sepsi, pentru 300.000 de euro, iar în cazul acestuia există numai varianta revenirii la formaţia covăsneană, care n-ar accepta însă să-i plătească stoperului acelaşi salariu pe care Mitrea îl are în Bănie.

Martic, Papp, Găman şi Mitrea nu au fost pe foaia de joc cu CFR Cluj

Indezirabil în Bănie este și Paul Papp (33 de ani), cel care îşi încheie contractul cu Universitatea Craiova la vară, dar care ar putea părăsi mai devreme gruparea condusă de Mihai Rotaru. În aceeaşi situaţie cu Paul Papp este şi Valerică Găman (33 de ani), care se află în ultimele luni de contract şi are acceptul clubului de a-şi căuta mai devreme o altă echipă.

Cei patru fundaşi, Ivan Martic, Paul Papp, Bogdan Mitrea şi Valerică Găman, nu s-au aflat pe foaia de joc la ultimul meci al Universităţii Craiova, derby-ul cu CFR Cluj. În schimb, rezervă pe postul de stoper a fost tânărul croat Juraj Badelj.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×