Darren Cahill a aflat când va fi audiată Simona Halep în cazul de dopaj: „Mi se face rău când mă gândesc!”

Darren Cahill a aflat când va fi audiată Simona Halep în cazul de dopaj: „Mi se face rău când mă gândesc!”
  • Publicat:

Darren Cahill (57 de ani), fostul antrenor al Simonei Halep, a aflat când va fi audiată jucătoarea de tenis care a fost depistată pozitiv la un control antidoping susținut la US Open 2022.

Darren Cahill a aflat când va fi audiată Simona Halep în cazul de dopaj

Simona Halep a fost testată pozitiv cu Roxadustat în urma unui control efectuat la US Open 2022, însă sportiva din România a decis să se lupte pentru a demonstra că nu a luat medicamentul cu bună știință.

A trecut aproape jumătate de an de la momentul în care Simona Halep nu a mai jucat niciun meci în circuitul WTA, iar Darren Cahill este în continuare alături de sportiva din Constanța, chiar dacă cei doi nu mai colaborează.

Fostul antrenor al Simone Halep a vorbit în cadrul podastului „The Big Deal” despre situația fostului lider WTA și a dezvăluit că următoarea audiere a Simonei Halep ar trebui să aibă loc în luna februarie. 

Totodată, Darren Cahill a ținut să transmită faptul că este convins de inocența Simonei Halep și că speră ca cineva să își asume vina în tot acest scandal de dopaj.  „Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată când mă gândesc la experiențele prin care trece. Nu am prea multe noutăți, dar din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa de a-și prezenta cazul. 

Am înțeles că au găsit sursa contaminării, nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut.  Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep și sunt dispus să mor lângă aceste cuvinte, datorită integrității sale și ADN-ului său.  Nu există nicio șansă ca ea să trișeze. E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit”, a spus Darren Cahill pentru „The Big Deal”.

Darren Cahill: „Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat! Simona nu a fost vinovată!”

„Îi urez baftă. E adevărat că toți sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, iar Simona va plăti pedepasa pentru aceasta.

Să sperăm că nu va fi mare, dar vina nu îi aparține. Nu a făcut nimic greșit. Sper că o companie a greșit, ori un medic, ori o persoană din WTA, ori o persoană din echipa ei nu și-a făcut treaba.

Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, deoarece știm că Simona nu a fost vinovată.  Sperăm să o revedem pe teren cât mai curând,” a fost declarația emoționantă făcută de Darren Cahill, în podcastul The Big Deal.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×