Andrei Ivan, optimistul de serviciu la Universitatea Craiova: „Vrem să lăsăm succesul să facă zgomot”. Atacantul se bucură că nu-l va avea adversar pe Alibec

Andrei Ivan, optimistul de serviciu la Universitatea Craiova: „Vrem să lăsăm succesul să facă zgomot
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultima partidă din etapa a 24-a a Superligii, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu Farul Constanţa, luni, de la ora 20.00, la Ovidiu. Atacantul oltenilor, Andrei Ivan, vine după o dublă reuşită în partida cu Hermannstadt şi speră să recidiveze şi în partida cu formaţia lui Gică Hagi.

Ivan se bucură de absenţa lui Denis Alibec din formaţia Farului, atacantul fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, ca şi Dragoş Nedelcu, de altfel. Alibec nu a evoluat contra Universităţii Craiova nici în meciul tur, disputat la Severin şi câştigat de olteni cu 4-3.

 Andrei Ivan: „Farul nu stă în Alibec, dar e bine că nu joacă”

Şi formaţia lui Eugen Neagoe are trei absenţe importante, pe lângă cele de lungă durată, ale lui Bancu şi Baiaram, apărând şi una de ultim moment, a lui Mihai Căpăţână, care şi-a fracturat două degete la ultimul antrenament.

„Va fi un meci greu pentru noi, a fost o săptămână lungă, ne-am antrenat la intesitate maximă şi vom merge la Constanţa pentru a lua cele 3 puncte. Şi noi şi ei avem jucători tineri, au un stil de joc precum al nostru, ambele echipei au jucători care pot face diferenţa, noi sperăm să luăm punctele. Farul nu stă în Alibec, mai au jucători buni acolo, dar este un lucru foarte bun pentru noi că nu joacă, fiindcă este golgheterul lor” a declarat Andrei Ivan.

„Ne antrenăm în linişte şi lăsăm succesul să facă zgomot”

 Andrei Ivan crede că este mai bine pentru Universitatea Craiova că este ignorată când se discută de pretendentele la titlu şi a exprimat în zicale acest lucru.

„Nu e deranjant că nu ne dă nimeni favoriţi la titlu, ursul trece, câinii latră…Trebuie să ne vedem de treaba noastră, să ne antrenăm în linişte şi să lăsăm succesul să facă zgomot. Vreau să marchez în fiecare meci, să-mi ajut echipa, s-a întâmplat să dau două goluri şi vreau să continui, să demonstrez celor care mă susţin că nu s-au înşelat.

Mister Neagoe a fost atacant, mă învaţă multe lucruri despre acest post, mai am multe de învăţat. M-aş mulţumi cu un event cu Universitatea Craiova, dar ar fi un drum lung, sper să ating totuşi acest obiectiv. Campionatul e mult mai bun acum decât acum câţiva ani, nu mai sunt spaţiile care erau, adversarii sunt mai aproape de tine”, a declarat Andrei Ivan. 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×