Daniel Niculae a anunțat când poate debuta Funsho Bamgboye la Rapid: „Îmi doresc să se impună”

Daniel Niculae a anunțat când poate debuta Funsho Bamgboye la Rapid: „Îmi doresc să se impună”

Daniel Niculae a anunțat că își dorește ca Funsho Bamgboye (24 de ani) să se impună la Rapid și l-a asigurat că vestiarul este de partea sa.

Adi Mutu a anunțat când poate debuta Funsho Bamgboye la Rapid: „Îmi doresc să se impună”

Funsho Bamgboye a fost dorit la Rapid de Adi Mutu, iar președintele Daniel Niculae a precizat că giuleștenii nu și-au propus să facă transferuri „doar de dragul de a le face”. Astfel, nigerianul în vârstă de 24 de ani este primul sosit în această iarnă la formația de lângă Podul Grant, pentru care ar putea să debuteze chiar în această sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari.

„În pauza de iarnă sunt foarte puține mișcări pe piața transferurilor. Nu am adus jucători de dragul de a aduce. Am adus și vom aduce jucători care să se impună și să aducă plus valoare.

Îmi doresc ca Funsho să se impună, va avea alături un vestiar foarte puternic, va fi ajutat și, de ce nu, sâmbătă poate va debuta”, a declarat președintele rapidist Daniel Niculae.

Antrenorul specialist în fotbal maghiar le taie elanul celor de la Rapid după noul transfer: „Dacă era titular, nu venea. Un jucător bun de la Vidi nu vine în România”

Rapid a oficializat transferul nigerianului Funsho Bamgboye, pentru care a plătit 60.000 de euro maghiarilor de la Mol Vidi, din informațiile ProSport. Transferul nu îl impresionează pe Vasile Miriuță, fostul internațional maghiar, care cunoaște bine nivelul campionatului din Ungaria.

Acesta spune că nu l-a remarcat pe Bamgboye și că dacă ar fi fost un jucător bun în țara vecină nu ar fi venit în România.

„Dacă un jucător bun este la Vidi sau la Ferencvaros, el nu vine în campionatul României. Nu zic că nu este bun de Rapid, dar eu știu foarte bine ce înseamnă Videoton, Ferencvaros, Puskas. Niciun jucător de acolo care e titular nu va veni nici la CFR sau la FCSB. Eu știu foarte bine ce salarii sunt acolo și ce condiții. Nu știu.

Poate cei de la Rapid l-au urmărit mai bine, dar eu am mai spus-o că dacă ești titular la Mol Vidi nu vii în România să joci. Asta este părerea mea. Dacă era titular, nu venea. Dar poate să fie un plus pentru Rapid, dacă se integrează. Adi Mutu mă gândesc că știe mai bine. Mă gândesc că el l-a urmărit”, a declarat Vasile Miriuță, la Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro