Fanii din DDB și chiar rivalii „câinilor” au evitat un colaps la Dinamo! Cum vor intra garantat peste 100.000 de euro în conturile clubului din „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV

Fanii din DDB și chiar rivalii „câinilor” au evitat un colaps la Dinamo! Cum vor intra garantat peste 100.000 de euro în conturile clubului din „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii lui Dinamo au dat dovadă de o mobilizare extraordinară, iar în conturile clubului din „Ștefan cel Mare” vor intra peste 100.000 de euro, în ultima perioadă.

Fanii au salvat-o iar pe Dinamo și au făcut rost de peste 100.000 de euro

Suporterii din DDB i-au mobilizat pe ceilalți fani, astfel că în scurt timp peste 5.000 de formulare au fost depuse online, prin care aceștia au direcționat impozitul pe venit de anul trecut, de 3,5%.

Impresionați de problemele pe care le au „câinii”, chiar și o parte dintre rivali au decis să o ajute pe Dinamo, care va face rost, astfel de peste 100.000 de euro. Cum salariile oamenilor diferă foarte mult, nu este exclus ca suma strânsă din aceste formulare să depășească 150.000 de euro.

La această sumă se adaugă și alte câteva sute de formulare care au fost completate direct la ANAF, însă situația în privința acestora nu este una exactă în momentul de față.

Suporterii din DDB pregătesc și alte campanii pentru ca echipa să se concentreze asupra parcursului din campionat, în condițiile în care urmează etape decisive în lupta teribilă pentru prinderea locului de play-off în Liga 2.

Răzvan Zăvăleanu îl cheamă pe Gigi Becali în DDB: „Să se înscrie și să aducă bani!”

Problemele lui Dinamo au devenit subiect de discuție și pentru rivali! De altfel, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu l-a ironizat pe Gigi Becali pentru implicarea în deciziile sportive de la FCSB și i-a transmis să se concentreze asupra „antrenoratului”.

Eu sunt pe specializare, fiecare să-și vadă de treabă. Noi, de insolvență, iar Gigi Becali, de antrenorat. Și să nu ne mai băgăm peste ce face fiecare, că intrăm pe teren minat.

El are experiență vastă cu insolvența, pentru că nu am văzut multe societăți ca Avicola Iași, care să fie de 13 ani în insolvență. De ce nu a aplicat acolo soluția pe care ne-a dat-o nouă?

Pur teoretic, soluția ar fi extraordinară, dar poate se înscrie el în DDB și să aducă bani. Eu îi mulțumesc pentru grija pe care o are pentru Dinamo, convins de bunele sale intenții. Să faci politica DDB de la distanță, e ușor. Oamenii ăștia din DDB, care sunt cu familiile lor, nu au atâți bani”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru Digi Sport.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…