Câți bani a pierdut Nelu Varga până acum la CFR Cluj! Averea cheltuită pentru cele cinci titluri din Superliga. „Sunt băgați din buzunarul lui!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Bogdan Savin

Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a preluat echipa în 2017. Clubul din Gruia a cucerit cinci titluri în prima ligă, dar Cristi Borcea, fost acționar al lui Dinamo, a dezvăluit la ProSport Live că finanțatorul formației ardelene a pierdut 50 de milioane de euro, echivalentul a zece milioane de euro de fiecare dată în care s-au obținut laurii de campioană.

Câți bani a pierdut Nelu Varga până acum la CFR Cluj! Averea cheltuită pentru cele cinci titluri din Superliga

Nelu Varga a asigurat pentru acest sezon un buget de 18 milioane de euro.

Ce trofee a câștigat CFR Cluj: Campioana României (8): 2007-08, 2009-10, 2011-12, 2017-18, 2018-19, 2019-20, 2020-21, 2021-22; Câștigătoare a Cupei României (4): 2007-08, 2008-09, 2009-10, 2015-16; Câștigătoare a Supercupei României (4): 2009, 2010, 2018, 2020.

„Toată lumea e în pierdere. Păi, Varga a luat cinci campionate și, săracul, are 50 de milioane de euro în minus. Sunt băgați din buzunarul lui! Iancu, Porumboiu, de ce nu a venit altcineva?! La Galați, unde era Marius Stan, sau Pinalti (n.red. – fost conducător la Ceahlăul)…Ce meciuri aveam, din toate punctele de vedere…cu Bistrița, cu Penescu…Fotbalul de acum nu se compară cu ce era atunci, valoarea jucătorilor e mult mai…(n.red. – mică). Noi mergeam direct în Liga Campionilor, erau puncte multe. Să recunoaștem că cele mai multe (n.red.- pentru România) au fost aduse de către Steaua, dar și noi sau Rapid mergeam în grupe constant”, a declarat Cristi Borcea la ProSport Live.

La CFR Cluj cheia succesului e Dan Petrescu. Scoate tot ce e mai bun. Dar, pe partea cealaltă, a patronului, a celor care bagă bani…toate echipele sunt în pierdere – Cristi Borcea, fost acționar Dinamo

Dan Petrescu e antrenorul care a adus gloria la CFR Cluj, iar Nelu Varga a anunțat că va pleca de la club doar atunci când tehnicianul se va decide să părăsească formația din Gruia: „I-am făcut propunere să prelungească pe încă cinci ani începând din 2024. Aştept să facem actele.(n.r. – dacă îl va ţine la echipă până se va retrage) Cât vrea el. Când pleacă Dan Petrescu de la CFR Cluj, mă las şi eu!”.

Uitați-vă ce a însemnat intervenția lui Nelu Varga la CFR Cluj. Ce a însemnat intervenția lui Varga, dură, poate chiar neobișnuită, în care antrenorul a fost luat în colimator și rezultatele avute imediat după ce s-a consumat acest episod. Rezultatele erau departe de obiectiv, însă acum CFR arată fantastic și luptă pentru toate obiectivele – Marian Iancu, fost finanțator Poli Timișoara, la Pro Arena

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]