Bianca Ghelber, campioană europeană la aruncarea ciocanului, profund emoționată de gestul fetiței de 7 ani. „Mi-au dat lacrimile când am citit mesajul” | SPECIAL

Daniel Nazare
Bianca Ghelber, campioană europeană la aruncarea ciocanului, profund emoționată de gestul fetiței de 7 ani. „Mi-au dat lacrimile când am citit mesajul" | SPECIAL
Bianca Ghelber prima reacție după ce a devenit campioană europeană la aruncarea ciocanului

Bianca Ghelber, campioană europeană la aruncarea ciocanului, se află de mai bine de o săptămână în cantonament centralizat în Portugalia, la Albufeira.

Bianca Ghelber, campioană europeană la aruncarea ciocanului, profund emoționată de gestul fetiței de 7 ani. „Mi-au dat lacrimile când am citit mesajul” | SPECIAL

A ales acest loc de pregătire în primul rând datorită climei.

Bianca Ghelber este prima campioană europeană la atletism după 2002, când Ionela Tîrlea a câştigat, tot la Munchen, titlul european la 400 metri garduri.

„Aici sunt zilnic între 19-20 de grade. E o vreme superbă. Avem condiții foarte bune de pregătire.

Toate antrenamentele le facem în aer liber, iar acum e perioada cea mai grea, deoarece trebuie să facem multă forță dar și antrenamente specifice.

Voi rămâne în Portugalia o lună. Nu e ușor, dar fără aceste antrenamente nu pot face față sezonului din acest an”, a declarat Bianca Ghelber pentru Prosport.

A plâns când a citit mesajul primit de-acasă

Pentru Bianca szcrificiul pe care-l face nu se rezumă doar la antrenamentele fizice. Are și o componentă emoțională foarte puternică. Fetița ei, Victoria, în vârstă de 7 ani, a rămas în țară, alături de soțul Biancăi.

„Vă dați seama că-mi este foarte greu. Vorbim zilnic la telefon. Puținul timp liber pe care-l am la dispoziție mi-l petrec stând cu ea pe zoom.

Sunt momente când mă emoționează până la lacrimi,atunci când îmi trimite câte un mesaj scris de ea. Chiar cu puțin timp înainte de a mă suna dumneavoastră am primit un astfel de mesaj.

Mi-a scris că știe că sunt foarte talentată la sport, că mă iubește mult și că-mi dorește să mă ajute Dumnezeu. Rămâi fără cuvinte când citești un astfel de mesaj”, a mai spus Bianca având vocea gâtuită dd emoție.

Bianca a devenit mamă la doar 24 de ani, are o fetiță de șapte ani. Sportiva a fost nevoită să se retragă o perioadă pentru a naște. Ulterior, ca mamă a făcut nenumărate sacrificii pentru a nu renunța la cariera sportivă.

Vrea o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris

Motivul pentru care Bianca Ghelber a mai acceptat să facă sport de performanță este strâns legat de participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Mi-am propus o medalie la Paris 2024. Știu ce înseamnă să participi la Jocurile Olimpice dar nu am cunoscut vreodată gustul unei victorii olimpice. La Paris vreau o medalie”, a adăugat ea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]