Eugen Neagoe, principalul vizat după ce Universitatea Craiova a pierdut primul meci din 2023: „Asta e problema! E o situație venită de nicăieri!”

Redactor:
Ion Filip
Eugen Neagoe, principalul vizat după ce Universitatea Craiova a pierdut primul meci din 2023: „Asta e problema! E o situație venită de nicăieri!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eugen Neagoe a pierdut primul meci din mandatul de la Universitatea Craiova, iar Basarab Panduru a explicat ce le lipsește oltenilor.

Eugen Neagoe, principalul vizat după ce Universitatea Craiova a pierdut primul meci din 2023: „Asta e problema! E o situație venită de nicăieri!”

Universitatea Craiova a pierdut cu 1-0 în fața lui FC Botoșani, iar Eugen Neagoe debutează, astfel, cu stângul la echipa sa de suflet. Tehnicianul este, însă, văduvit de dreptul de a lua loc pe banca tehnică, deoarece încă nu și-a încheiat angajamentul cu U Cluj, unde figurează în continuare ca antrenor principal.

Fostul internațional Basarab Panduru este de părere că absența lui „Geană” de la marginea terenului cântărește greu, chiar dacă acesta a încercat să își transmită indicațiile prin intermediul membrilor staff-ului tehnic.

Asta e problema. Eu am mare încredere în el, doar că situaţia asta e venită de nicăieri. Nu credea nimeni că nu termină contractul cu U Cluj şi nu stă pe bancă la Craiova.

Asta e o problemă, că nu stă pe bancă. Una e când zici tu şi alta e când zice altul. Tot antrenorul principal ştie ce să zică”, a declarat Basarab Panduru, pentru Orange Sport.

Dinu Gheorghe, șocat de situația de la Craiova, unde Eugen Neagoe nu poate sta pe banca tehnică

Fostul conducător de club Dinu Gheorghe a vorbit la ProSport Live despre situația de la Universitatea Craiova, echipă unde antrenorul Eugen Neagoe nu poate să stea pe banca tehnică la meciuri.

Fostul conducător de club și-a manifestat îngrijorarea vizavi de această situație și a avertizat că formația din Bănie are nevoie de tehnician și pe bancă, în timpul meciurilor, și nu doar la ședințele de pregătire.

A preluat echipa, a dat declarații legate de ce înseamnă viitorul acestei echipe. Nu înțeleg această poveste. E o sumă atât de mare de plătit? Dacă tot l-a luat, să o ducă până la capăt domnul Rotaru, plătește și închide povestea! Echipa asta are nevoie de un antrenor pe bancă, are nevoie de un antrenor în vestiar. Doamne, Dumnezeule…

Toată lumea își leagă speranțele de Neagoe. Că e oltean, staff-ul oltenesc, totul este oltenesc. Foarte bine, dar lăsați-l să muncească, dați-i dreptul la muncă”, a declarat Dinu Gheorghe, pentru ProSport Live.

Din cauză că Eugen Neagoe figurează în continuare ca antrenor principal la U Cluj, formația din Ardeal l-a înscris pe noul tehnician Ioan Ovidiu Sabău ca director tehnic.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
De ce a murit fiul luptătorului Francis Ngannou? Micuțul avea doar 1 an și 3 luni
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
NOILE NORME pentru posesorii de autovehicule. S-A ANUNȚAT clar de când devin obligatorii
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri