Antrenorul lui Partizan Belgrad, elogiu la adresa Universităţii Craiova: „O echipă de calitate”. Ce spune Eugen Neagoe după duelul cu sârbii

Antrenorul lui Partizan Belgrad, elogiu la adresa Universităţii Craiova: „O echipă de calitate”. Ce spune Eugen Neagoe după duelul cu sârbii
  • Publicat:

În ultimul meci de verificare din cadrul stagiului din Turcia, Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Partizan Belgrad, ocupanta locului secund în campionatul Serbiei, la 10 puncte de liderul Steaua Roşie Belgrad. Ambele goluri ale partidei de la Belek au fost marcate din penalty, Andrei Ivan egalând, după ce Andrija Pavlovic a deschis scorul.

Antrenorul lui Partizan Belgrad, elogiu la adresa Universităţii Craiova

Antrenorul Eugen Neagoe s-a declarat mulţumit de stagiul din Antalya, dar nu şi de evoluţia din meciul cu Partizan Belgrad, insistând că au fost greşeli pe ambele faze ale jocului, pe care le-a pus însă pe seama oboselii.

„Cei trei adversari pe care i-am întâlnit în cantonamentul din Antalya au fost dificili. Noi am intrat mai greu în joc și aveam o stare de oboseală. Știam acest lucru, am vorbit cu băieții și le-am spus să nu ne complicăm. Și terenul, chiar dacă arată bine, a fost tare și sărea mingea destul de rău. Nu a fost doar greșeala de la gol, au mai fost alte trei greșeli trase la indigo. Pe fondul oboselii, nu au fost la fel de concentrați, așa cum am discutat cu ei înainte de joc. Sunt convins că nu se vor întâmpla astfel de faze și în campionat, pentru că sunt jucători cu experiență, valoroși și nu putem face asemenea cadouri adversarilor. Băieții au muncit din greu în aceste 11 zile, dar astăzi nu am făcut un joc atât de bun, așa cum ne doream și puteam. Chiar dacă am întâlnit o echipă foarte bună, știți cu toții ce înseamnă Partizan, cred că suntem mai puternici decât ei și cred că puteam arăta mult mai bine. Nu m-a mulțumit nici faza defensivă, nici cea ofensivă.

Am făcut greșeli pe ambele faze, noi putem să jucăm mai bine când avem mingea, dar și când nu o avem. Greșeli pe care nu le făcusem în primele două jocuri. În atac au fost ocazii. Sunt 11 zile în care au muncit foarte bine. Cei de la Partizan au jucat foarte dur. Patronul a fost la meci, l-am salutat. Încă nu am vorbit după joc, însă vom vedea ce vom face în continuare. Dacă va fi cazul, vom mai aduce jucători. Băieții au înțeles importanța jocului de la Botoșani. Va fi primul meci oficial din 2023 și nu va fi deloc ușor, știți cum se joacă la Botoșani”, a declarat Eugen Neagoe.

 Gordan Petric: „Craiova e o echipă de calitate”

Partizan Belgrad s-a aflat la primul meci de verificare de anul acesta, sârbii ajungând în Turcia acum trei zile. La finalul partidei cu Universitatea Craiova, Gordan Petric, antrenorul ocupantei locului 2 în prima ligă din Serbia, a spus că a fost interesat mai mult de modul cum au rezistat fizic elevii săi, fiind început de stagiu, şi de evoluţia tinerilor din lot, subliniind că Universitatea Craiova este o echipă de calitate.

„S-a dovedit că jucătorii sunt pregătiți fizic și că și-au îndeplinit sarcinile în ceea ce privește alergarea, ceea ce este cel mai important lucru pentru mine în acest moment. Jucătorii tineri ar trebui să învețe alături de cei mai în vârstă, cred că este important că au jucat împotriva unei echipe de calitate pentru care aceasta a fost și o repetiție generală”, a declarat Gordan Petric, antrenorul lui Partizan Belgrad.

Foto: partizan.rs

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×