Roberto Mancini a dezvăluit ultima discuție pe care a avut-o cu regretatul Gianluca Vialli: „Era sleit de puteri, cu o voce scăzută, și m-a întrebat asta”

Roberto Mancini a dezvăluit ultima discuție pe care a avut-o cu regretatul Gianluca Vialli: „Era sleit de puteri, cu o voce scăzută, și m-a întrebat asta”
Foto Massimo Paolone/LaPresse 4 giugno 2022 Bologna, Italia sport calcio Italia vs Germania - UEFA Nations League Lega A Gruppo 3 - stadio Renato Dall'Ara Nella foto: Roberto Mancini (Italia) e Gianluca Vialli (Italia) osservano Photo Massimo Paolone/LaPresse june 4, 2022 Bologna, Italy sport soccer Italy vs Germany - UEFA Nations League League A Group 3 - Renato Dall'Ara stadium In the pic: Roberto Mancini (Italia) and Gianluca Vialli (Italia) look on,Image: 748052027, License: Rights-managed, Restrictions: World Rights Except China, France, and Italy * CHNOUT FRAOUT ITAOUT, Model Release: no

Roberto Mancini a vorbit despre bunul său prieten Gianluca Vialli, decedat la 58 de ani.

Roberto Mancini a dezvăluit ultima discuție pe care a avut-o cu regretatul Gianluca Vialli

Decesul lui Gianluca Vialli i-a produs o mare tristețe lui Roberto Mancini, cel care era extrem de apropiat de fotbalistul plecat dintre noi în cursul zilei de joi. Selecționerul echipei naționale a Italiei, care l-a avut în stafful tehnic până în ultimul moment pe bunul său prieten, a dezvăluit că acesta a fost interesat până în ultimele clipe de soarta reprezentativei.

„Am pierdut un frate. Speram să se întâmple un miracol. Nu m-am simțit foarte bine în aceste ultime ore, este o pierdere uriașă pentru mine, pentru familia sa în primul rând și pentru întreg fotbalul italian.

Ne vedeam, vorbeam, glumeam, era mereu într-o stare psihică bună și asta mă ajuta puțin și pe mine. Relația noastră a fost una bazată pe un deosebit respect, pe dragoste și pe prietenie. Luca a fost un om vesel și ar trebui să ne amintim astfel de el.

Luca a fost foarte bun la națională. I-a făcut pe băieți, în special pe cei tineri, să înțeleagă ce înseamnă tricoul echipei Italiei. A fost un plus de valoare pentru noi. Luca a fost întotdeauna un om vesel, care s-a bucurat de viață. Așa trebuie să ne amintim de el.

(n.r. – Despre ultima discuție pe care au avut-o) Am vorbit despre toate. El dorea să ştie despre ultimele detalii din proiectul naţionalei Italiei. Era sleit de puteri, cu o voce scăzută, dar foarte lucid. Am vorbit puţin despre toate, el chiar m-a întrebat despre întâlnirea cu tinerii în decembrie. El voia să ştie despre mersul proiectului”, a declarat Roberto Mancini, potrivit Corriere dello Sport.

Dan Petrescu, îndurerat după moartea lui Gianluca Vialli

Gianluca Vialli l-a avut coleg la Chelsea pe Dan Petrescu, actualul antrenor al lui CFR Cluj. Fostul fundaș dreapta a vorbit pentru ProSport după decesul fostului mare vârf de atac italian, despre care a aflat chiar la finalul unei ședințe de pregătire a ardelenilor.

„„Este o veste tragică la început de an. Am aflat de la Panin, mi-a zis că are să îmi dea o veste tristă, chiar după antrenament. Este o pierdere uriaşă. Gianluca Vialli a fost un om de excepție, un profesionist desăvârşit şi un fotbalist excelent. Nu avea excese, avea mereu grijă la tot.

Țin minte la Chelsea că avea o dietă foarte strictă, spunea că are voie doar o bere pe săptămână. Venea cu şofer pentru a nu obosi la volan şi la antremanente era un profesionist cum nu am mai văzut. De când era fotbalist era un jucător-manager, tot ce făcea era calculat. Aşa a şi făcut apoi trecerea spre antrenorat”, a spus Dan Petrescu, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]