Crește tensiunea în interiorul lui Dinamo și presiunea pe Șerdean să vândă: planul de reorganizare e în aer și niciun investitor real nu e dispus să preia clubul în actuala situație | SPECIAL

Crește tensiunea în interiorul lui Dinamo și presiunea pe Șerdean să vândă: planul de reorganizare e în aer și niciun investitor real nu e dispus să preia clubul în actuala situație | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația de la Dinamo este din ce în ce mai tensionată și partea sportivă este din nou lăsată în umbră de activitatea din culise. ProSport a aflat că în aceste zile se duce o bătălie totală și decisivă pentru viitorul clubului, după ce planul de reorganizare a fost respins de instanță.

Acum, presiunea a crescut mai ales pe Dorin Șerdean, care ar trebui să vândă, dar care, spre disperarea celor care vor binele lui Dinamo, are o atitudine greu de înțeles: pe de o parte joacă tare pentru că e acționar majoritar, pe de altă parte vrea să pară dispus la negocieri.

Cum niciun investitor real nu e dispus să preia clubul în acest context, sursele noastre susțin că totul se va decide până la finalul lui 2022, iar spaima unui eventual faliment este din ce în ce mai mare chiar și în rândul celor mai optimiști dinamoviști implicați în acest proces de salvare a echipei din Ștefan cel Mare.

La Dinamo se duce o bătălie totală și decisivă pentru viitorul clubului, după ce planul de reorganizare a fost respins de instanță

La Dinamo se încearcă deja de o bună perioadă de timp găsirea unui grup de investitori care să salveze clubul, însă toate variantele plauzibile au picat, rând pe rând, din diverse motive.

Recent, administratorul special Vlad Iacob a dezvăluit cum a acționat Dorin Șerdean pentru a obține o sumă mai mare în schimbul echipei și, în cele din urmă, a blocat vânzarea lui Dinamo.

„(n.r. – Dorin Șerdean) A fost așteptat la sediul unei case de avocatură foarte cunoscută din București, nici măcar nu a anunțat că nu mai vine. Două ore l-am așteptat împreună cu avocații. Nu a venit. Așa cum Gigi Becali crește prețul când e un club din străinătate interesat de fotbaliștii lui, așa se putea întâmpla și aici.

Investitorii au vrut să evite asta și să poarte negocierile prin avocat. Deci nu s-a pus problema, există corespondență cu domnul Șerdean în care i se confirmă scrisoarea de garanție. Exista și o sumă pentru Șerdean, pe care o acceptase din acea săptămână. Nu a venit, el a încercat foarte multe renegocieri, i s-a spus că nu se va modifica nicio cifră din acea ultimă ofertă. A spus că vineri va veni, nu a venit în acea zi, a venit săptămâna următoare, când eu i-am spus clar că nu știu dacă vor mai semna investitorii, pentru că ei sunt oameni cu principii și nu s-au respectat termenele limită.

Apoi, când m-am întâlnit din nou cu dânsul, a vrut o altă renegociere, iar eu i-am spus să nu încerce așa ceva. El aflase despre cine e vorba și a dorit o altă renegociere. Eu l-am rugat frumos pentru binele clubului să semneze și să încercăm să îi convingem și pe investitori, iar ei nu au mai dorit pentru că a trecut acel deadline! Ei au dorit foarte mult să investească în clubul Dinamo și au acceptat acea scrisoare”, a spus Vlad Iacob, la Digi Sport.

Ce urmează pentru Dinamo, după ce planul de reorganizare a fost respins

Planul de reorganizare modificat al clubului Dinamo a fost respins în instanță, iar Vlad Iacob a precizat că „roș-albii” au nevoie să ia măsuri cât mai rapid și să formuleze un nou plan, care să fie aprobat de către cei abilitați.

„Nu aș spune că e o victorie a domnului Șerdean. Valoarea acțiunilor dumnealui depinde inclusiv de datoriile clubului Dinamo. Eu nu văd o soluție, de când am intrat în insolvență nu a reușit să găsească finanțare pentru club.

Este nevoie de un nou plan de reorganizare în opinia mea, care să fie depus cât mai urgent, să fie acceptat de toate părțile și să fie cât mai puțin contestabil în fața instanței. În paralel, trebuie găsite și soluții de finanțare”, a adăugat Vlad Iacob, la Digi Sport.

Andrei Topor / Autor
Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…