Acasa » Campionatul Mondial de Fotbal Qatar 2022 » Legendarul Ronaldo, mesaj emoționant pentru Leo Messi după ce a câștigat Campionatul Mondial. „A fost căpitanul unei epoci a fotbalului!”

Legendarul Ronaldo, mesaj emoționant pentru Leo Messi după ce a câștigat Campionatul Mondial. „A fost căpitanul unei epoci a fotbalului!”

Legendarul Ronaldo, mesaj emoționant pentru Leo Messi după ce a câștigat Campionatul Mondial. „A fost căpitanul unei epoci a fotbalului!”

Ronaldo (46 de ani), fostul mare fotbalist care a câștigat de două ori Campionatul Mondial, i-a transmis un mesaj emoționant lui Leo Messi după ce a ridicat deasupra capului marele trofeu.

Echipa națională a Argentinei s-a duelat cu Franța în finala Campionatului Mondial din Qatar, iar selecționata „Pumelor” a câștigat marele trofeu la loviturile de departajare.

După ce selecționata Argentinei a câștigat mare finală de la Campionatul Mondial din Qatar cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare în fața campioanei din 2018, Ronaldo i-a transmis un mesaj lui Leo Messi.

Legendarul Ronaldo, mesaj emoționant pentru Leo Messi după ce a câștigat Campionatul Mondial

Câștigătorul Cupei Mondiale din 1994 și 2002 susține că Leo Messi este „căpitanul unei epoci a fotbalului” și nu a uitat să aducă aminte de legendarul Diego Maradona.

„Fotbalul jucat în această seară aruncă la colţ orice rivalitate, inclusiv cea istorică dintre Brazilia şi Argentina! Am văzut o mulţime de brazilieni şi de oameni din întreaga lume susţinându-l pe Leo Messi în această finală electrizantă.

A fost un rămas bun demn de geniul său care, mai mult de a fi o vedetă a Cupei Mondiale, a fost căpitanul unei epoci a fotbalului. Îmi imaginez petrecerea pe care prietenul meu, Diego, o dă în rai acum. Aici suntem, milioane de oameni, de toate naţionalităţile, care te aplaudă în picioare. Felicitări, Messi!”, a transmis fostul câştigător al Balonului de Aur.

Ronaldo (46 de ani) a jucat pe parcursul carierei la echipe precum Cruzeiro, PSV Eindhoven, Barcelona, Inter, Real Madrid, AC Milan și Corinthians. Fostul mare internațional brazilian s-a retras din cariera de jucător profesionist de fotbal pe 13 februarie 2011.

  • 105 de selecții și 67 de goluri a adunat Ronaldo la echipa națională a Braziliei
  • 2 Campionate Mondial a câștigat Ronaldo cu echipa națională a Braziliei: 1994 și 2002
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]