Tragedie în fotbalul mondial! A murit Sinisa Mihajlovic, fosta legendă a lui Roma, Lazio și Inter

Tragedie în fotbalul mondial! A murit Sinisa Mihajlovic, fosta legendă a lui Roma, Lazio și Inter
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tragedie în fotbalul mondial! A încetat din viață fostul mare fotbalist Sinisa Mihajlovic, ultima oară antrenorul celor de la Bologna.

Fostul mare fotbalist a încetat din viață la doar 53 de ani.

„E o veste tristă, foarte dură! Săracul, era bolnav! Îmi pare rău! L-am cunoscut, am stat de vorbă în vremea în care Adrian Mutu juca în Serie A. Un băiat deosebit. Este o veste groaznică, a fost un mare fotbalist”, a fost reacția lui Victor Becali, pentru ProSport.

A murit Sinisa Mihajlovic, fostul mare jucător al lui Lazio, AS Roma și Inter

Sinisa Mihajlovic a trăit un adevărat calvar în ultima perioadă, iar în cele din urmă problemele mari de sănătate au dus la dispariția unui nume uriaș din istoria fotbalului. Acesta a jucat la Cupa Mondială din 1998, iar apoi la Euro 2000, turnee la care a participat și naționala României.

Antrenorul celor de la Bologna a luptat teribil cu leucemia încă din anul 2019, atunci când a fost diagnosticat pentru prima dată cu leucemie.

„Când am aflat vestea, a fost groaznic. Am plâns zile de-a rândul, m-am gândit cât de repede trece viaţa. Nu am plâns de frică. Voi înfrunta boala, voi lupta aşa cum am făcut întotdeauna, cu capul sus! Este o maladie agresivă, dar pot să o înving!”, spunea antrenorul când afla diagnosticul.

Sinisa Mihajlovic, campionul Italiei cu Lazio și Inter

Unul dintre cei mai buni mijlocași din istoria fotbalului, Sinisa Mihajlovic a fost campionul Italiei cu Lazio și Inter.

În 1992, AS Roma îl lua pe Sinisa Mihajlovic de la Steaua Roșie Belgrad, iar în 1994 a ajuns la Sampdoria. În 1998, fostul mare mijlocaș a devenit fotbalistul celor de la Lazio, iar pe finalul carierei a îmbrăcat tricoul lui Inter.

Fost selecționer al Serbiei, Mihajlovic a pregătit-o ultima oară pe Bologna.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare