Operat la genunchi, Debeljuh se plânge că CFR Cluj nu i-a plătit recuperarea și nu i-a prelungit contractul. Balaj spune că e o neînțelegere: „Chiar îi vom mări salariul” | EXCLUSIV 

Vlad Măcicășan
Operat la genunchi, Debeljuh se plânge că CFR Cluj nu i-a plătit recuperarea și nu i-a prelungit contractul. Balaj spune că e o neînțelegere: „Chiar îi vom mări salariul” | EXCLUSIV 

Fostul golgheter al CFR-ului s-a accidentat grav pe 11 august, într-un meci cu Sahtior Soligorsk din preliminariile Conference League. Diagnosticul medicilor a fost ruptură de ligamente încrucișate, leziune care necesită operație.

Atacantul a cerut să se opereze în Italia, unde intervenția a costat 16.000 de euro, de 4 ori mai mult decât în România sau Ungaria, unde îi propusese clubul să o facă.

Intervenția chirurgicală a fost achitată inițial de către atacant, iar clubul i-a virat banii în cont, câteva zile mai târziu. Acesta fapt l-a supărat pe Debeljuh.

Operat la genunchi, Debeljuh se plânge că CFR Cluj nu i-a plătit recuperarea și nu i-a prelungit contractul. Balaj spune că e o neînțelegere: „Chiar îi vom mări salariul”

Atacantul croat se recuperează astăzi în Italia și se teme că CFR nu-i va achita banii pentru recuperare, care se pare că ar costa aproximativ 20.000 de euro.

„Am vorbit cu ei și doreau în altă parte pentru că în Italia costa mult. Am achitat eu și au plătit după 10 zile, după ce a apărut în presă. După mine nu e normal. M-am accidentat jucând pentru CFR, nu jucând tenis. La toți jucătorii care vin aici la operație le plătește clubul. O echipă ca și CFR Cluj își permite. Ovidiu Popescu s-a operat în aceeași zi cu mine și i-a plătit clubul direct toate cheltuielile. N-a fost o problemă. La toți jucătorii le-a plătit clubul, chiar și cei care erau din Serie C. Am vrut în Italia pentru că e dificil să găsești doctori pentru așa o operație. La acest tip de intervenție nu puteam să risc. E sănătatea mea și vreau să revin pentru mine, nu pentru altcineva”, a spus Debeljuh pentru Prosport.

„Acum tot eu plătesc. Le-am cerut dar mi-au spus că vedem după ce se termină. Nu poți să glumești cu aceste lucruri. Dacă era o echipă mică din România mai spuneam, dar e o echipă care joacă în cupele europene. Eu am dat totul și nu e corect”, se plânge atacantul croat.

O altă nemulțumire a lui Debeljuh este legată de faptul că CFR nu i-a făcut încă o ofertă oficială de prelungire a contractului și crede că șefii clubului îl amână. Angajamentul atacantului expiră în vara anului viitor. „Mi-au spus că îmi vor da un contract nou, dar nu am primit. Când îi întreabă agentul meu pe Balaj, pe Bilașco spun că vedem. Dacă nu vor un contract nou să-mi spună, nu doar să mă amâne. Să-mi spună adevărul. Mie mi-ar plăcea să rămân, pentru că am avut evoluții bune. A fost foarte bine, am crescut mult, dar în viitor poate schimb echipa. CFR nu e ultima echipă din lume”, a spus Gabriel Debeljuh..

Balaj: „Îl așteptăm la Cluj. Dacă dorești să prelungești un contract trebuie să stai față în față cu persoana respectivă”

Cristi Balaj spune că temerile și acuzele atacantului croat nu sunt îndreptățite. Președintele CFR-ului îi transmite că s-a discutat inclusiv mărirea contractului său, dar spune că îl așteaptă la Cluj pentru negocieri.

Oficialul din Gruia îl asigură pe Debeljuh că i se va achita costul total al recuperării de după operație. „Noi comunicăm cu Debeljuh. I s-a plătit operația, i s-a comunicat că la începutul anului i se va plăti și recuperarea și i s-a comunicat dorința noastră de a-i prelungi contractul. La nivel intern, dezvălui un secret acum, am avut o discuție pe care nu ar trebui să o spun și chiar am spus că va fi mai mare contractul pentru a-i demonstra că suntem alături de el. Îl așteptăm la Cluj pentru că dacă dorești să prelungești un contract trebuie să stai față în față cu persoana respectivă. El face recuperarea unde a ales el, cu toate că avem condiții foarte bune de recuperare la Cluj”, a spus Cristi Balaj, președintele CFR-ului.

Revine abia în martie

Accidentarea lui Gabriel Debeljuh a fost mult mai gravă decât se credea inițial. Astfel că perioada de recuperare s-a extins la 6 luni, cu toate că inițial se credea că în 4 luni va fi apt de joc. „A fost o intervenție la ligamentul colateral, încrucișat și la menisc. Mi-au spus 4 luni, dar apoi doctorii au spus că nu pot risca și să nu reintru decât după 6 luni. Dacă intru mai repede mai rău fac. De ce să risc? Cred că în martie aș putea să revin”, a povestit atacantul croat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania