Nici nu au inaugurat bine stadionul și deja sunt probleme majore la noua arenă de top din România: „Eu spun lucrurilor pe nume, este foarte rău!”

Christian Luță
Nici nu au inaugurat bine stadionul și deja sunt probleme majore la noua arenă de top din România: „Eu spun lucrurilor pe nume, este foarte rău!”
Stadionul Municipal din Sibiu a fost inaugurat in prezenta mai multor copii de la grupele de juniori ale celor de la Hermannstadt care au schimbat cateva pase iar primarul Astrid Fodor a sustinut o conferinta de presa in compania presedintelui FRF Razvan Burleanu, marti 06 decembrie 2022. © FOTO: Macrea Valentin/SPORT PICTURES

Hermannstadt a jucat ieri pentru prima dată pe noul stadion „Municipal” din Sibiu, însă gazonul le dă mari bătăi de cap ardelenilor.

Cu toate că echipa lui a câștigat, surprinzător, fără drept de apel în fața liderului Farul Constanța, scor 4-0, Marius Măldărășanu trage un semnal de alarmă în privința felului în care se prezintă terenul pe noua arenă.

Gazonul se află într-o stare precară, iar tehnicianul celor de la Hermannstadt le-a transmis celor abilitați să se ocupe de el să remedieze această problemă cât mai repede.

Hermannstadt a jucat ieri pentru prima dată pe noul stadion „Municipal” din Sibiu, însă gazonul le dă mari bătăi de cap ardelenilor

Stadionul „Municipal” din Sibiu se înscrie, astfel, pe o listă lungă a arenelor de 5 stele care au fost inaugurate în România în ultimii ani, însă au avut mari probleme legate de calitatea gazonului.

„Eu spun lucrurilor pe nume. Gazonul este foarte rău! E o problemă dacă nu știi să ai grijă de el. Nu poate avea oricine grijă de un gazon, trebuie să te pricepi. A apărut o boală, este o problemă interminabilă.

Noi nu ne-am antrenat pe el în ultimele două luni. Ne-am antrenat prima dată acolo cu o zi înaintea meciului cu Farul, am vrut să avem niște repere. Nu putem spune că am jucat acasă, noi nu ne antrenăm pe acest teren.

Știu că se fac eforturi ca el să fie la înălțime. Dar și dacă va fi schimbat la un moment dat, și dacă pun hibrid… problema este a celor care trebuie să aibă grijă de el”, a declarat Măldărășanu, la Pro Arena.

Hermannstadt a jucat pentru prima dată „acasă” în acest sezon la partida de sâmbătă seară, cu Farul Constanța, după ce în tot restul sezonului au fost nevoiți să evolueze la Mediaș. Inaugurarea stadionului „Municipal” a fost de bun augur pentru sibieni, care s-au impus cu 4-0, datorită golurilor lui Balaure (x2), Buhăcianu și Petrișor Petrescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
CRIZA petrolului ia amploare! Evenimentele de ULTIMĂ ORĂ care afectează întreaga lume
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania