Mihai Stoica l-a comparat pe unul dintre fotbaliștii Universității Craiova cu Zinedine Zidane: „Sunt chestii de neexplicat, te ia valul”

Mihai Stoica l-a comparat pe unul dintre fotbaliștii Universității Craiova cu Zinedine Zidane: „Sunt chestii de neexplicat, te ia valul”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova a terminat la egalitate partida contra celor de la Chindia Târgoviște, scor 1-1, partida restantă din etapa 6 a Superligii.

În minutul 69 al partidei, la scorul de 1-0 pentru olteni, căpitanul Vladimir Screciu a văzut al doilea cartonaș galben și implict pe cel roșu, după ce cu un minut înainte văzuse primul avertisment din partea centralului.

Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a comentat eliminarea mijlocașului de la Universitatea Craiova, ținând să-l compare pe acesta cu Zinedine Zidane.

Mihai Stoica l-a comparat pe unul dintre fotbaliștii Universității Craiova cu Zinedine Zidane: „Sunt chestii de neexplicat, te ia valul”

După cartonașul roșu văzut de Vladimir Screciu, Meme Stoica a rememorat celebrul moment din finala Campionatului Mondial din Germania, când Zinedine Zidane l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi.

”Se mai întâmplă câteodată ca andrenalina îţi joacă feste. Screciu e genul care dă totul. De ce a luat roşu Zidane? În finala celui mai important meci, în condiţile în care era lider. Sunt chestii de neexplicat, te ia valul”, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.

Nu doar Vladimir Screciu a fost certat de către Mirel Rădoi la finalul partidei cu Chindia.Fostul selecționer a ținut din nou să-și critice jucătorii în public, fiind nemulțumit de atitudinea acestora.

„S-a terminat cu un scenariu negru pe care nici următorul adversar nu îl avea în minte. Am pierdut două puncte, greșeli inadmisibile. Poate astea sunt limitele noastre. Sunt supărat pe jucători, nu au voie să facă analiza arbitrajului. Screciu e vinovat în momentul ăsta, dar nu putem spune că din cauza lui am pierdut două puncte. Are de învățat și la fel și noi. Suntem ridicoli să nu facem analiză? Am fost și eu la echipa națională și la tineret și n-am ajuns întâmplător acolo. Pentru mine problemele sunt altele, avem momente când ne retragem deliberat, nu știu de unde vine această teamă.

Nu știu dacă e mentalitatea, poate astea sunt limitele noastre, trebuie să facem o reevaluare. Fundașilor centrali, fiind lenți, le e teamă să stea sus. Când am ajuns la această echipă, se pierdea des marcajul. Lucrurile sunt simple, în seara asta nu au funcționat. Eram supărat pentru că avem momente când jucătorii sunt nemulțumiți că nu joacă. Când joacă, spun că nu mai pot. Ca să pot să mă impresioneze, trebuie să se antreneze mai mult. Când ai momentele ca astea, nu ai ce să cauți la o echipă ca asta”, a spus Mirel Rădoi la finalul partidei.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…