Constantin Budescu a dezvăluit când va ajunge la potențial maxim după accidentarea groaznică suferită: „Atunci o să fiu la 100%!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Budescu a revenit de curând pe teren la Petrolul Ploiești, iar mijlocașul a dezvăluit că după pauza de iarnă va fi din nou la 100%.

Fotbalistul prahovenilor a suferit o accidentare groaznică în luna aprilie, pe când evolua la FC Voluntari, și a absentat mai bine de 6 luni de pe gazon.

Primul meci al lui „Budi” de la revenire a fost în Cupa României Betano, în jocul dintre Petrolul și Sepsi, încheiat cu victoria covăsnenilor, 3-1. Deși a prins deja 5 partide sub comanda lui Nae Constantin, fotbalistul nu se află încă la capacitate maximă și anunță că după pauza de iarnă se va afla din nou la parametri optimi.

Constantin Budescu a revenit de curând pe teren la Petrolul Ploiești, iar mijlocașul a dezvăluit că după pauza de iarnă va fi din nou la 100%

Budescu este mulțumit de prestațiile prahovenilor din campionatul intern și speră că formația va reuși să acumuleze cât mai multe puncte în partidele rămase de disputat din sezonul regulat.

În acest moment, Petrolul ocupă locul 7 în clasamentul Superligii, cu 26 de puncte, la egalitate cu FCSB (locul 6), însă cu două meciuri în plus disputate față de roș-albaștri.

„O perioadă bună pentru mine, am venit după accidentare și aveam nevoie de un pic de pregătire în plus. Echipa este bine, suntem într-o poziție bună, sperăm să acumulăm cât mai multe puncte.

Sunt din ce în ce mai bine după această accidentare delicată, zic eu că sunt aproape acolo, dar după pregătirea de iarnă o să fiu 100%”, a spus Constantin Budescu, în exclusivitate pentru ProSport.

  • 750.000 de euro este cota de piață a lui Constantin Budescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com

  • 5 meciuri și 1 gol a contabilizat mijlocașul în acest sezon, în toate competițiile

  • 17 selecții și 5 reușite a adunat Budescu la prima reprezentativă a României, pentru care a evoluat ultima dată în iunie 2021

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…