Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Surpriză uriașă! Pe cine a angajat Bianca Andreescu după ce a fost abandonată de antrenor: „Mi-a făcut o ofertă de nerefuzat!”

Surpriză uriașă! Pe cine a angajat Bianca Andreescu după ce a fost abandonată de antrenor: „Mi-a făcut o ofertă de nerefuzat!”

Alexandru Tăcină
Surpriză uriașă! Pe cine a angajat Bianca Andreescu după ce a fost abandonată de antrenor: „Mi-a făcut o ofertă de nerefuzat!"

Bianca Andreescu (45 WTA) a angajat un nou antrenor după ce a fost părăsită de cunoscutul tehnician olandez Sven Groeneveld, la finalul sezonului 2022.

Bianca Andreescu și-a ales noul antrenor, acesta fiind necunoscut publicului larg! Christophe Lambert și-a părăsit postul de director specializat pe înaltă performanță de la Federația din Noua Zeelandă, pentru a se ocupa de pregătirea canadiencei de origine română.

Andreescu a fost antrenată timp de 14 luni de Sven Groeneveld, dar omul care a mai colaborat și cu Maria Sharapova a rupt contractul cu „Bibi” luna trecută.

Surpriză uriașă! Pe cine a angajat Bianca Andreescu după ce a fost abandonată de antrenor: „Mi-a făcut o ofertă de nerefuzat!”

După ce a lucrat cu un antrenor de top, Bianca Andreescu a cooptat în staff un tehnician relativ necunoscut, pe Christophe Lambert: „Bianca m-a rugat să o antrenez și am acceptat postul. Mi-a făcut o ofertă pe care nu am putut să o refuz”, a declarat Lambert pentru site-ul neozeelandez Stuff.

Bianca Andreescu a fost abandonată luna trecută de veteranul antrenor Sven Groeneveld! Olandezul a afirmat pe rețelele de socializare că „a decis să nu prelungească colaborarea” cu Andreescu și că „dorește noi provocări în tenisul masculin sau feminin”, precizând că nu a început încă să lucreze cu alt jucător.

Bianca Andreescu a început mai târziu sezonul 2022

Bianca Andreescu, care a câștigat US Open 2019, a început mai târziu decât celelalte jucătoare sezonul 2022, din cauza problemelor mentale. Canadiana de origine română a impresionat la turneul de la Roma – a ajuns în sferturi, și la Bad Homburg – s-a calificat în finală, dar în general a avut un sezon modest.

Bianca a stat pe bară timp de 7 luni, dorind să se recupereze după situațiile stresante prin care a trecut în circuit. Andreescu a mărturisit că acum vrea să le dea o mână de ajutor celor care trec prin situații similare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]