Prima reacție a președintelui FRH după jaful arbitrilor din Austria la meciul România – Muntenegru: „Să nu se mai repete așa ceva!”

Prima reacție a președintelui FRH după jaful arbitrilor din Austria la meciul România – Muntenegru: „Să nu se mai repete așa ceva!”
  • Publicat:

Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a anunțat că va depune memoriu după meciul dintre România și Muntenegru, scor 34-35.

România a pierdut în fața celor din Muntenegru, scor 34-35, în cadrul celui de-al doilea meci din grupa principală II la Campionatul European de handbal feminin și a ratat orice şansă la semifinale.

După această partidă, delegația României a contestat deciziile de arbitraj. Și fanii din sală au reacționat în acest sens.

Prima reacție a președintelui FRH după jaful arbitrilor din Austria la meciul România – Muntenegru

Președintele Federației Române de Handbal a fost și el dezamăgit de arbitraj și a anunțat că va depune un memoriu.

„O să fac o conferință de presă la ora 19:00. Vom face o adresă către Federația Europeană (n.r. – EFH), ca membru afiliat, din care să reiasă că ne dorim mult mai mult respect și mult mai mult profesionalism din partea arbitrilor și mult mai multă calitate, la acest nivel, din partea arbitrajului.

Un arbitraj slab, foarte multe greșeli, peste 30 de greșeli și de o parte și de alta, din care noi am fost mult mai afectați, cel puțin în finalul jocului când… dublu dribling, o decizie de gâgă nu a fost sancționată și din care a reieșit un alt gol. Era mult prea târziu ca să mai putem repara greșeala de arbitraj.

Nu știu ce decizie va lua Federația Europeană, cert e că un asemenea arbitraj nu prea își are locul la un Campionat European. Trebuie să fie mult mai atenți, să le acorde mult mai multă atenție în procesul de evaluare și selecție a arbitrilor pentru aceste competiții.

(n.r. Putem să mai salvăm ceva?) Absolut nimic, rezultatul din teren este acesta, nu are cum să se schimbe, indiferent cât de bine fundamentat este memoriul. Ceea ce putem este să le atragem atenția că aceste arbitraje nu ar trebui să se mai repete.

(n.r. Acest memoriu va exista din partea dvs?) Da, va exista, deja sunt în discuții cu Federația Europeană. Și dânșii au simțit nivelul arbitrajului, lucrurile sunt destul de evidente pentru toată lumea”, a spus Constantin Din, potrivit Antena Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×