Ștefan Radu, o nouă declarație de dragoste pentru Lazio, după succesul din „Derby della Capitale”: „Cea mai bună echipă”

Ștefan Radu, o nouă declarație de dragoste pentru Lazio, după succesul din „Derby della Capitale”: „Cea mai bună echipă”
  • Publicat:

Joi, 7 noiembrie, în cadrul tragerii la sorți de la Nyon, CFR Cluj și-a aflat adversara din play-off-ul Conference League

Campioana României va lupta pentru un loc în optimile competiției contra Lazio Roma, formație la care evoluează și Ștefan Radu.

Văzut ca una dintre legendele clubului, românul în vârstă de 36 de ani a avut un mesaj dedicat fanilor laziali imediat după ultimul meci al echipei.

Ștefan Radu, o nouă declarație de dragoste pentru Lazio, după succesul din „Derby della Capitale”: „Cea mai bună echipă”

Sâmbătă, 6 noiembrie, Lazio a câștigat „derby della capitale” contra rivalilor de la AS Roma, scor 1-0. În fața a peste 60 de mii de spectatori, Felipe Anderson a marcat golul victoriei în minutul 29, din pasa spaniolului Pedro.

Chiar dacă nu a jucat, Ștefan Radu a fost unul dintre actorii principali ai partidei. În minutul 85 al meciului de pe Olimpico, „Boss”, așa cum îl numesc italienii, a încercat să tragă de timp.

Mingea a ieșit în afara terenului, iar românul, fiind rezervă, a luat mingea pentru ca timpul să curgă. Imediat portarul celor de la AS Roma a sărit „la gâtul” lui Ștefan Radu și s-a iscat un conflict imens.

La scurt timp după victoria obținută, Ștean Radu a ținut să posteze pe Instagram o nouă declarație de dragoste pentru formația lazială: „Ce frumos este să fii lazial. Cea mai bună echipă din Capitală”, a fost mesajul lui „Boss”.

Mai mult, corrieredellosport.it l-a desemnat pe român omul meciului, peste Felipe Anderson, marcatorul golului și Danilo Cataldi.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Radu Stefan (@26stefanradu)

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×