Detalii incredibile despre modul în care s-a desfășurat recoltarea probei de urină în cazul Simona Halep: ofițerul de control s-a asigurat că are vizibilitate totală, cum s-au împărțit eșantioanele în eprubetele și de ce sportiva a fost obligată să se spele pe mâini | EXCLUSIV

Redactor:
Ilie Pavel
Detalii incredibile despre modul în care s-a desfășurat recoltarea probei de urină în cazul Simona Halep: ofițerul de control s-a asigurat că are vizibilitate totală, cum s-au împărțit eșantioanele în eprubetele și de ce sportiva a fost obligată să se spele pe mâini | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost prinsă dopată cu substanța Roxadustat după US Open, cazul fiind unul care a șocat lumea tenisului. Românca poate primi până la 4 ani de suspendare, deși ea susține că este nevinovată și că va lupta pentru adevăr.

Înainte de a fi testată, Simona a fost nevoită să respecte la virgulă o serie de reguli.

Astfel, fosta câștigătoare de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2018) a fost avertizată și a luat la cunoștință, înainte să i se ia proba, de la ofițerul de control doping, mai multe lucruri pe care trebuie să le facă.

Detalii incredibile despre modul în care s-a desfășurat recoltarea probei de urină în cazul Simone Halep: ofițerul de control s-a asigurat că are vizibilitate totală, cum s-au împărțit eșantioanele în eprubetele și de ce sportiva a fost obligată să se spele pe mâini | EXCLUSIV

Astfel, ea a trebuit să evite hidratarea excesivă. Consumul de lichide sau alimente înaintea emiterii probei se face pe proprie răspundere.

Simona avea dreptul să amâne testarea și prezența la stația de control anti-doping dacă participa la conferința de presă în limba engleză urmată de interviul în limba română solicitat, în scris, de doi jurnaliști români cu cetățenie americană, Grigore Culian și Cristian Boghian (motiv pentru care Halep a luat amendă de la WTA).

Simona Halep a mai trebuit să facă unele exerciții de relaxare, iar orice alte circumstanțe excepționale au fost stabilite de ofițerul de control antidoping cu aprobarea autorității de testare.

Stația de control doping la US Open a fost formată din trei zone delimitate distinct: zona de așteptare (o cameră echipată cu scaune), zona de lucru (frigider pentru păstrarea probelor biologice, o masă, scaune, mobilier adecvat recoltării de probei de sânge – nu a fost cazul lui Halep) și zona de recoltare (cabinet special amenajat cu două toalete separate și o chiuvetă, echipat cu materiale de igienizare care au fost păstrate în anticamera toaletei).

În stația de control doping, Halep nu a putut consuma decât băuturi ce i-au fost puse la dispoziție (băuturi non-alcoolice), în ambalaje sigilate, exclusiv cele din carton. Consumul băuturilor și/sau alimentelor aduse din afara stației reprezenta un risc asumat de româncă!

Simona Halep a fost însoțită numai de doamna ofițer de control doping

La ședința de recoltare a probei au avut dreptul să asiste un reprezentant al Simonei (la US Open, unde a făcut teste în zilele de 26 (negativ), respectiv 29 august (pozitiv), Halep a avut ca staff/echipă tehnică pe Patrick Mouratoglou – antrenor, Candice Gohier – fizioterapeută și Arnaud Restifo – sparring – partner).

A mai asistat și un observator din partea ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului);

În momentul în care Simonei i-a fost recoltată proba de urină, Halep a fost însoțită numai de doamna ofițer de control doping care a informat-o că „trebuie să dețină controlul asupra echipamentului de recoltare și asupra probei emise”.

Simona Halep și-a ales trusa de recoltare

Femeia ca a supravegheat-o pe Halep s-a asigurat că are suficientă vizibilitate în zona unde Simona a dat proba, în caz contrar avea dreptul să îi solicite româncei să îndepărteze îmbrăcămintea care împiedica vizibilitatea clară a emiterii probei de urină!

Mai mult, femeia ofițer de control doping s-a asigurat că Halep s-a spălat pe mâini înainte de a emite proba de urină (Simona a putut opta să poarte mănuși pe durata recoltării probei).

În fața lui Halep, doamna ofițer de control a verificat dacă proba de urină emisă a îndeplinit standardul internațional pentru testare și investigații în ceea ce privește calitatea și cantitatea.

Simona și-a ales trusa de recoltare și a verificat, la solicitarea femeii-supraveghetor acreditată, corespondența codului pe toate componentele acesteia.

Halep a trebuit să repartizeze proba de urină astfel: minimum 30 mililitri în recipientul B și, minimum 60 mililitri în recipientul A, iar ofițerul de control doping s-a asigurat că, o cantitate mică de urină, a rămas în paharul de recoltare pentru măsurarea densității specifice.

Urina rămasă de la sportiva noastră a fost aruncată în prezența ei

Foarte important este faptul că Simona a sigilat recipientele sub îndrumarea ofițerului de control doping și a verificat dacă acestea sunt ermetice.

Interesant este dacă, după sigilarea recipientelor A și B, Halep a fost atentă ca posibila urină rămasă să fie aruncată în prezența ei!

Ofițerul de control a înregistrat, într-un formular de predare, că cele două probe A și B aparțin numai lui Halep precum și ordinea în care au fost emise de Simona.

Aceeași doamnă ofițer a predat laboratorului de control doping cele două probe care i-au fost recoltate lui Halep după ce Simona era obligată și în interesul ei să verifice codul numeric ale recipientelor A și B.

Formularul de control doping care însoțește probele A și B nu conține, niciodată, datele de identificare ale jucătoarei (n.r. Simona Halep) cu scopul unor investigații confidențiale, operative, corecte, obiective și imparțiale!

Simona Halep

Ce pot identifica și verifica detectivii autorizați, care au fost angajați pentru investigații

– dacă Halep a verificat integritatea sigiliului înainte ca Simona și reprezentantul ales de ea să semneze formularul de control doping.

– dacă Simona a primit o copie a formularului de control doping după ce ofițerul supraveghetor a repartizat în plicuri separate, sigilate, cele două documente și le-a predat Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului și laboratorului.

– dacă Halep a avut observații, consemnate într-un formular suplimentar de raport, asupra modului de desfășurare a procedurii de recoltare a probei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici:…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la spital. Autospeciala nu ar fi…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cum a fost surprins celebrul milionar care a ajuns să ceară bani pe străzi pentru o pâine
Cum a fost surprins celebrul milionar care a ajuns să ceară bani pe străzi pentru o pâine
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Ungurii vor schimba REGULILE din Europa. Totul se va aplica începând cu 1 IULIE
Ungurii vor schimba REGULILE din Europa. Totul se va aplica începând cu 1 IULIE
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×