Mesajul de rămas bun al lui Mihai Stoica pentru Nicolae Dică: „Nick, eu îți mulțumesc din toată inima”

Mesajul de rămas bun al lui Mihai Stoica pentru Nicolae Dică: „Nick, eu îți mulțumesc din toată inima”
  • Publicat:

Nicolae Dică a decis să demisioneze din postura de antrenor principal al celor de la FCSB, astăzi, 1 noiembrie.

Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a luat această decizie, după ce Gigi Becali l-a presat, imediat după eșecul, scor 1-2, împotriva celor de la Universitatea Cluj.

La câteva ore de la decizia luată, Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a ținut să-i mulțumească luni Nicolae Dică, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Mesajul de rămas bun al lui Mihai Stoica pentru Nicolae Dică: „Nick, eu îți mulțumesc din toată inima”

Doar 3 luni a rezistat Nicolae Dică la FCSB, în cel de-al doilea său mandat pe banca tehnică a roș-albaștrilor.

Totuși, Mihai Stoica, prin mesajul postat pe pagina sa de Facebook, a ținut să transmită că tehnicianul în vârstă de 42 de ani a intrat în istoria clubului prin munca depusă.

„La 42 ani, cu două calificări în grupe + una în primăvara europeană într-o perioadă sterilă a fotbalului românesc, Nicolae Dică se plasează excelent în istoria roș-albastră și ca antrenor, nu doar ca jucător.

Eu îți mulțumesc din toată inima, Nick, și sunt convins că pasiunea și dedicația cu care muncești te vor răsplăti în curând!”, este mesajul postat de MM Stoica.

Mihai Stoica si Nicolae Dica se felicita dupa meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 9 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Mulțumim, Nicolae Dică!

FCSB și Nicolae Dică au reziliat marți, pe cale amiabilă, contractul pe care antrenorul în vârstă de 42 de ani îl semnase în luna iulie a acestui an.
Alături de acesta, clubul a încetat raporturile contractuale și cu antrenorii secunzi Viorel Tănase și George Cotigă.

Nicolae Dică a pregătit echipa noastră în 23 de partide oficiale în acest sezon (12 în Superliga, una în Cupa României Betano și 10 în preliminariile și grupele UEFA Europa Conference League), în care a obținut 9 victorii, 7 rezultate de egalitate și a pierdut de alte 7 ori.

Acesta a reușit să califice echipa în grupele unei competiții europene după o pauză de cinci ani, tot el fiind la conducerea FCSB și în sezonul 2017-2018, când roș-albaștrii au ajuns până în primăvara europeană.

Clubul nostru le mulțumește lui Nicolae Dică și colaboratorilor săi și le urează mult succes în continuare!”, au anunțat cei de la FCSB, într-un comunicat oficial.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×